Un prieten literar, cu adevărat cunoscător în ale vinului, anume Răzvan Voncu, m-a întâlnit, întâmplător, în redacția (pe culoarul) unei reviste culturale, LUCEAFĂRUL și am profitat de ocazie, să-l întreb ce mai bea, nu-l mai văzusem de aproape doi ani(de fapt, nu apucasem să discutăm mai pe larg).
El mi-a confirmat trendul, fără să mai apucăm să ne depănăm și argumentele care, firește, în mare chiar și coincideau: – Păi, cei trei mari, pe roșu. Și, dintr-o răsuflare, a enumerat cei trei protagoniști – și a a enumerat și pe DA VINO printre ei. Pe celelalte două n-am să le pomenesc acum, deși sunt pe buzele multora.
Semnificativ este că DA VINO a fost considerat de la sine înțeles.
Cu câteva zile în urmă, l-am sunat pe Dan Balaban, proprietarul de la CASA DA VINO, doar așa, să-l întreb ce mai face. De abia acum suntem pe punctul de a drumul la licitație, mi-a spus el – știind că sunt, în linii mari, la curent, de câțiva ani, cu intenția de a construi o nouă cramă. Formalitățile preliminare au luat foarte mult timp și au întârziat, într-adevăr, în mod incredibil, proiectele pe ansamblu.
PUZ-UL FAIMOSUL PUZ, FACTOR DE ÎNTÂRZIERE
PUZ-ul, faimosul PUZ, planul de urbanizare al zonei, este cauza pentru delay-ul provocat, de mai bine un an și o lună. Terenul viticol aparține integral lui UNICOM PRODUCTION/CASEI DA VINO, așa că toate tergiversările sunt/au fost, pracic, de neînțeles. Când ești proprietar pe terenul tău, este de așteptat să investești pe el în orice este nimerit cu afacerea ta.
Mai mult au fost îndreptate niște greșeli. Lucrările au mers anevoie pentru că au fost colectate niște taxe. Și sumele s-au ridicat la peste 20 000 lei.
PROIECTUL ÎNAINTEAZĂ GREU, DAR SIGUR
Proiectul noii crame a fost demarat în anul 2015. Așa se face că au trecut un an și ceva/de-acum mergând pe aproape doi fără să se înainteze prea mult.
Proiectul are la bază operațiuni derulate pe fonduri europene așa că orice bănuț va fi numărat și iarăși răsnumărat. Manel, tekel, fares.
Proiectul este în valoare de 1,4 milioane euro. Destinația lui este construcția și utilarea unei crame mici, cu o capacitate de până în 50.000 de litri.
De fapt, nu se mărește capacitate, ci se destinează noua construcție/cramă vinurilor roșii de top.
DOMENIILE CEPTURA ROUGE, FLAMBOYANT, REZERVA
Când spunem vinuri roșii de top, ne referim la trei sortimente, în speță: DOMENIILE CEPTURA ROUGE, la FLAMBOYANT și la REZERVA ROȘII.
Capacitatea doar va fi menținută, în aceleași marje, 40.000-50.000 de litri (ne referim la producția de roșii).
Nu există nicidecum intenția de a trece, în viitorul apropiat, de limita (mentală, măcar!) de 100.000 litri PRODUCȚIE. Ceea ce înseamnă, la acest moment, o garanție – altfel spus – la adresa calității.
CONSTRUCȚIA CRAMEI VA COST APROXIMATIV 600.000 EURO
Construcția va fi în valoare de aproximativ 600.000 de euro, urmând ca utilajul și tehnologia să depășească, valoric, prețul efectiv al construcției.
Firesc, căci, în primul rând, ceea ce contează este tehnologia.
Pe piața românească, e drept, nu sunt mii de producători, ca – de exemplu – în Italia. Dar concurența se dovedește, totuși, destul de strânsă.
Deocamdată, la noi, producătorii se află la nivelul sutelor. Dar, în timp, cine știe, pot chiar să depășească nivelul o mie.
300 AUTORIZAȚII CU ANTREPOZIT
La ora actuală, în România există 300 de autorizații de vin pentru producătorii cu o producție mai mare decât 10 vagoane de vin.
Se găsesc, cu alte cuvinte, peste trei sute de producători cu antrepozit (cum se zice).
Crama de la Ceptura este una gravitațională. Este o cramă pe două niveluri.
Încărcarea cramei cu struguri are loc la nivel solului, iar acesta este nivelul de suprafață/suprateran.
LA SUBSOL SUNT AMPLASATE BARICURILE
La subsol sunt postate baricurile, vasele de păstrare, acesta fiind al doilea nivel, nivelul subteran.
Fiind vorba de vinuri roșii de top, totul este gândit din prisma acestui principiu.
Bogdan Costăchescu, enologul CASEI DA VINO, este motorul, pe parte tehnică, a întreprinderii, pentru că el este cel care emite cerințele pentru ca proiectul să fie unul de succes.
La aceasta a doua cramă, fluxul de producție este întocmit chiar de el – și de aici dispunerea utilajelor și, în consecință, a operațiunilor.
Dar și la crama veche s-au întocmit trei proiecte de monitorizare.
În fine, totul e destinat unui singur scop. Cum spunea, odinioară, deviza: TOTUL PENTRU FRONT, TOTUL PENTRU VICTORIE. Victoria vinurilor de top împotriva singurului dușman posibil: vinurile de proastă calitate.
Recent Comments