Degustările, promovarea intensă a cramelor românești, dar și calitatea pe care o oferă în ultima vreme vinurile autohtone, au făcut ca românii consume vinuri cât mai locale. În trecut, tendința cumpărătorilor era să aleagă de la raft băuturile ieftine, însă în ultimii ani am asistat la o educare a consumatorilor, care au încercat vinurile de clasă medie sau premium, și apoi au devenit fideli acestor produse.
Înainte de pandemia de COVID-19 atât cramele, cât și magazinele de specialitate, s-au îndreptat spre publicul tânăr. Au fost organizate degustări cu angajații companiilor IT, diverse firme au organizat team-buildinguri în crame, iar restaurantele au jucat și ele un rol important: au inclus în meniuri vinuri atent selecționate. În acest fel oamenii au consumat, au fost informați despre ce înseamnă vin de calitate și cum îl identifici, iar acest lucru a ajutat foarte mult piața din România.
“Tinerii au devenit foarte pretențioși, dar în sensul bun al cuvântului. Această educare a consumatorilor are loc și prin intermediul cursurilor tot mai răspândite în ceea ce privește arta și cultura vinului. Asta ne face pe noi să investim mai mult în tehnologie, în spații de depozitare și în oameni cu experiență. Noi, de exemplu, ne-am dat seama de această tendință și în ultimii ani am pus bazele unei game premium – MAESTOSO – care deja a început să fie premiată la concursurile de specialitate”, susține Doru Husarciuc, proprietarul Cramei Dealul Dorului.
În ceea ce privește sortimentele de vin alb și roșu, preferințele consumatorilor sunt aproape egale, însă în perioada sărbătorilor de iarnă interesul pentru vinurile rose a crescut considerabil. Crama Dealul Dorului din Silagiu (județul Timiș) a înregistrat în ultimele trei luni o creștere însemnată a vânzărilor de vin rose. Acest interes s-a manifestat atât în magazinul online – www.cramadealuldorului,ro – cât și în magazinele fizice.
“Pentru noi a fost o surpriză pentru că vinurile rose sunt specifice perioadei de vară. Sunt fresh, mai proaspete și cu un conținut alcoolic mai scăzut. În principal, erau consumate la terase, când era cald, însă probabil – din cauza pandemiei – oamenii nu au mai ieșit în oraș și au preferat acest tip de vin, în confortul casei. Cred că devine un trend tot mai răspândit în rândul consumatorilor. Doamnele preferă în general rose-urile, mai ales dacă acestea au și o anumită cantitate de zahăr rezidual, însă există și excepții, bineînțeles” susține Laszlo Veiszenbacher, oenologul Cramei Dealul Dorului.
Pe de altă parte, anul 2020 a fost foarte greu pentru industria vinului românesc. Pandemia de COVID-19 a diminuat consumul și vânzările, iar exportul a avut și el de suferit. Sprijinul statului pentru cramele din România a fost insuficient. O gură de oxigen a fost perioada sărbătorilor când vânzările au crescut. Chiar dacă nu a existat consum în HoReCa, oamenii au cumpărat vin din hypermarketuri și magazine mici, iar în acest fel cramele pot să susțină lucrările care urmează să aibă loc în vie, în perioada următoare.
“Odată cu apariția vaccinului sperăm să revină lucrurile la normal în perioada următoare pentru că am rezistat cu greu. Avem nevoie să funcționeze restaurantele pentru că oamenii deja au început să consume vinuri românești, vinuri produse în țara noastră, vinuri de o calitate tot mai bună. În schimb, noi, producătorii, ne vom da toată silința să producem calitate. Pe de altă parte avem nevoie de mai multă implicare din partea statului, să ajute la marketingul vinului românesc dincolo de hotare, să realizeze că putem apărea și noi pe harta vinurilor mondiale pentru că avem cu ce, avem cu cine”, a încheiat Doru Husarciuc.
Despre Crama Dealul Dorului
Crama Dealul Dorului produce anual aproximativ 100.000 de sticle de vin. Podgoria este întinsă pe 17 hectare în producție și include următoarele soiuri de viță de vie: Merlot, Cabernet Sauvignon, Burgund Mare, Riesling Italian și Muscat Ottonel. Pentru a dezvolta un proiect ambițios, în următorii doi ani vor mai intra în producție încă 26 de hectare de viță de vie cu soiurile de mai sus, dar și Fetească Neagră, Chardonnay și Sauvignon Blanc.
Producția de struguri este limitată încă din iarnă, de la tăierea viței-de-vie, iar mai târziu prin tăiere în verde, astfel încât să fie obținută strict cantitatea de care este nevoie pentru o calitate superioară a vinului. O plantă poate produce mai multe kilograme de struguri, însă prin limitarea producției ei toată seva poate fi concentrată la mai puțini ciorchini mărind astfel semnificativ calitatea rodului! Este esențial ca o cramă care într-adevăr vrea să obțină vinuri de calitate, să facă această limitare.
Crama Dealul Dorului deține un spațiu generos săpat în inima dealului, unde vinurile sunt depozitate la temperaturi optime pentru maturare, așteptând momentul cel mai bun pentru a fi livrate clienților.
Gama completă de vinuri Crama Dealul Dorului poate fi consultată accesând magazinul online www.cramadealuldorului.ro.
Recent Comments