Despre antrenori și antrenorat: LUCESCU, CEL MAI MARE?

A trăi fără ceea ce iubești 🙂 

La moartea lui MIRCEA LUCESCU, s-au inflamat spiritele. Întrebarea, pe toate buzele, a fost: este el sau nu cel mai mare anerenor român? Iată un (posibil) răspuns. 

M-au înnebunit ăștia(niște cretini!) de la DIGI cu LUCESCU CEL MARE. CEL MAI MARE. În primul rând, ADEVĂRUL.: LUCESCU este cel mai mare antrenor român al CLUBURILOR STRĂINE. Da.

A ANTRENAT ÎN ITALIA, UNDE E O PERFORMANȚĂ, DA, în Ucraina, Turcia etc șamd.. Dar nu e cel mai mare antrenor român. CEL MAI MARE ANTRENOR român al unui club românesc este un neamț/sas/ungur-român, EMERICH JENEI. FIE CĂ NE PLACE SAU NU. EU MĂ MÂNDRESC CU ASTA. NUMAI că nea Imi a murit în liniște, discret, sobru, cu bun gust, nu într-un talmeș-balmeș ca la țigani. PE nea Imi de ce nu l-ați purtat la ARENA NAȚIONALĂ? Jurnaliștii de sport sunt cele mai tălâmbe creaturi din câte există. La români așa e: când ești mort, toți te pupă în dos. Și la scriitori e la fel. Românilor le plac dosurile de cadavru, reci. Dosurile calde, de om viu, le resping… Trebuie să mori un pic, ca să fii bun. LUCESCU nu e nici CEL MAI BUN/MARE antrenor al naționalei. ANGHEL IORDĂNESCU este : SUA, 1994. Dar LUCESCU a murit ca un erou. Bun. Și ce are asta de-a face cu ADEVĂRUL???

Emerich Jenei A FOST CEL MAI ROMÂN ANTRENOR ROMÂN. Cel mai patriot. Fapte, nu vorbe! Nu orăcăieli în fața televizorului. Nu telenovele. Nu melodramatism de cafenea. Nu, nu s-a sinucis în direct la teve, LA O ORĂ DE VÂRF. Dar a condus România LA CAMPIONATELE EUROPENE. Într-o grupă cu: GERMANIA, PORTUGALIA, ANGLIA. A fost SINGURUL ANTRENOR ROMÂN CARE A DUS ROMÂNIA ÎN SFERTURILE DE FINALĂ(la Europene). Alții au fost INCAPABILI. Alții nici n-au ieșit MĂCAR din grupe. S-au dus doar pentru DOUĂ-trei meciuri, mai mult ca să se plimbe, să facă figurație de mucava. Și unii îi pupă pe sfinctere dorsale. Jenei a IEȘIT CU ROMÂNIA DIN GRUPE. Sub comanda sa, România a bătut Anglia. Când? În 2000. Și unii se întreabă de ce alții nu au trecere…Astea sunt evidențe. Nu sentimentalisme ieftine, DE DOUĂ PARALE/ cu corazonu-n batistă, gen MAREA ȚIGANIADĂ, cu Șumi gen: AOLEU, SĂ MOARĂ MAMA… Am fost nedrepți cu tine, nea Imi… Nu ți-am făcut TURUL PANTALONILOR, la plecare. Nu ți-am tras destule salve la îngropăciune.

La MIRCEA LUCESCU, totuși, îmi plac – trebuie să o recunosc, pentru obiectivitate – cel puțin DOUĂ LUCRURI. PRIMO: s-a dovedit în stare să moară pentru ce iubește. TREBUIE să fii gata oricând să mori pentru ceea ce iubești. Necondiționat. Oriunde. Oricum. ALTFEL, răul va învinge. POLITRUCII. Politicienii. Mâncătorii-de-rahat-cu-gura. În LITERATURĂ/ARTĂ, cât și în FOTBAL/SPORT Ei sînt Răul Absolut. Bine, nu toți. 99,99%. Ei sunt adevărații FARISEI. PENTRU că EI NU POT MURI PENTRU CE IUBESC. Lucescu, oricât ar fi hulit, a fost gata să moară pentru FOTBAL. Pentru că în asta credea. Foarte simplu. Pentru că n-a putut TRĂI FĂRĂ OBIECTUL PASIUNII ȘI CREDINȚEI SALE. Pentru că nu a putut trăi FĂRĂ FOTBAL…

ALȚII VOR SĂ SCOATĂ PROFTT – și numai atât, vor să se îmbogățească, fără să dea fotbalului nimic în schimb. Vor să tragă fotbalul pe pix…

MIHAIL GĂLĂȚANU