Estival/autumnal
AMMOULIANI, ÎN SOARE DE ÎNCEPUT AL TOAMNEI
*Insula anotimpurilor
Ammouliani nu este, pentru mine, numele unei insule, ci și al unei proiecții. Al unei ficțiuni. Al unei FANTAZII, pe care mi-o îndeplinesc, din când în când, vizitând Grecia.
NICOLETA GĂLĂȚANU, CRISTIAN GĂLĂȚANU
Gândește-te la Grecia – și la Ammouliani, deopotrivă! – ca la mica ta fantezie secretă. De care nu știe nimeni. Și care ți-o îndeplinești, din timp în timp. În manii ritmice. Și la fel de ascunse…La fel de discrete.
O FANTEZIE, ÎN RITMURI DISCRETE
Ca orice fantezie, secretă ori nu, trebuie satisfăcută. Măcar o dată pe an, dacă nu chiar de două ori, în iunie și/sau la început de septembrie(în prima decadă)… Sau măcar o dată la doi ani, deși o asemenea îndeplinire pare cam parcimonioasă, cel puțin din punctul meu de vedere…
Am văzut Ammouliani aproape la orice punct al anotimpului cald. L-am văzut în mai, imediat după jumătatea lunii…L-am văzut în iunie. Nu am scăpat prilejul să-l văd în septembrie, mai la început – dar și după 20 ale lunii.
Acea mică localitate pitorească, precum satul de vacanță din Mamaia.
O COMUNITATE MICĂ – ȘI SIMȚI CĂ-I APARȚII…
O comunitate mică, familiară, ciudat de familiară, căreia simți că îi aparții, din ce în ce mai mult, pe măsură ce vii. Pe măsură ce o frecventezi, simți că, în mod straniu, biografia ta, personală, se împletește, într-un mod cât se poate de intim, cu biografia ei, cu biografia locului. Îți iei aceleași țigări MORE, în fiecare an, de la chioșcul din centru, de la răspântia de drumuri/și de vânturi.
Te închini la aceeași biserică dintr-o piațetă centrală, în care se desfășoară ceremoniile, capeți colivă de la aceleași pomeni și panaghii, ca oricare membru al comunității.
TE SIMȚI DE PARCĂ AI TRĂIT O VIAȚĂ ACOLO
Te simți de parcă ai fi trăit O VIAȚĂ, o viață întreagă acolo, ai fi fost botezat la biserica de lângă muzeul local.
Primești ceremoniile care vin de la Vatupedu, de la Muntele Athos, care e numai la o aruncătură de băț, care se vede de aici, ca o umbră continuă, aruncată deasupra mării.
Asta înseamnă să vii în Ammouliani.
Insula are suflet. Și te primește mereu.
































Visit Today : 255
Visit Yesterday : 1423
This Month : 17020
This Year : 215650
Hits Today : 2332
Total Hits : 860487