TURISMUL GLOBAL ȘI GLOBALIZAREA TURISMULUI
Defrișarea noilor ținuturi ale posibilului/probabilului/aspiraționalului va contura noile destinații ale viitorului
De când cu siteurile de turism care îți oferă vacanțe oriunde pe mapamond la prețuri acceptabile (nu prea pipărate), noțiunea de turism s-a globalizat masiv. Fii fiilor noștri vor ști și putea să călătorească oriunde. Se poate prevedea că și sejurul se va (mai) scurta la cinci zile. Tot mai mulți oameni vor beneficia de destinații exotice/mirobolante, la care nici nu visau cu zece sau douăzeci de ani în urmă. Turismul se va democratiza incredibil. Va ajunge aproape un bun comun, obișnuit, pentru că toată lumea va călători, va avea vacanțe-surpriză, vă păși într-o lume mai incredibilă decât este la această oră. Ne așteaptă, într-un fel, chiar neverosimilul. Inimaginabilul. Și asta peste doar (cel mult) zece- douăzeci de ani. Optzeci de ani va fi o vârstă posibilă pentru aventură, ba chiar banală. Vârsta la care vom călători va suferi o considerabilă extensie de bandă. Vom fi călători prin definiție. Ba chiar și călători de profesie. Unii vor depinde, în mai mare măsură, de a călători ca sursă de venit importantă/esențială. Fără de care nu s-ar descurca. Știu, o să spuneți că suntem visători. Și pe ce pariați cu noi că aceasta va fi realitatea – și nu chiar într-un viitor foarte îndepărtat?
Într-o deplasare (relativ) scurtă, vei putea face mai multe ca până acum. Agențille de turism vor mai pierde teren în fața VACANȚELOR DO-IT-YOURSELF. Acestea au avantajul că se creionează aproape singure, de la sine, cu ajutorul (neprețuit, totuși) unor consilieri on-line. Din păcate, cele mai neprofesionalizate agenții își vor închide porțile.
În vacanțele noastre, vom face – tot mai mult – ceea ce vrem noi (și ne face plăcere), nu ceea ce vor alții. Vacanțele-standard își anunță cel puțin agonia, dacă nu sfârșitul. Vom descoperi ce diferiți suntem, și în materie de vacanțe – și ce diferențe mentale și culturale avem deja formulate explicit. INDIVIDUAL va fi un cuvânt plin de sens pentru noi. Vom fi proprii arhitecți ai concediilor noastre, vom visa cu pixul în mână, vom bugeta flexibil zilele care ne vor măsura odihna activă. Cu cât mai grea va fi munca, cu atât vom dori să ne spălăm creierele prin vacanțe formidabile.
TURISMUL SE VA REDESENA
Vor supraviețui cele mari, cu un brand în spate, cu puțini oameni în schemă, pluridisciplinați, cu destinații trasate precis, dar flexibili în programe. Sau, dimpootrivă, agenții mici și iuți, care să sbârnâie.
O groază de treburi interne ale agențiilor de turism se vor externaliza. COSTURI MICI va fi tot mai des cuvântul de ordine.
Vei avea parte de două sau trei excursii pe an, în destinații îndepărtate. Terorismul va face însă ca să fie preferate și destinații apropiate, mai sigure. Din ce în ce mai mulți turiști cad victime sigure ale terorismului.
TERORISMUL, O METODĂ DE SINUCIDERE ÎN COMUN, INCOMPATIBILĂ CU TURISMUL
Oamenii și-au descoperit o metodă de sinucidere în comun, luând cu ei și alți oameni. Și toate se întâmplă în Europa sau America, cu precădere. Turismul în scopul cunoașterii se va împleti cu turismul plăcerii. Internetul, care a marcat sfârșitul unei ere în presă/comunicații, va marca o schimbare majoră și în ceea ce privește turismul.
UNA DINTRE CAUZELE SCHIMBĂRII ESTE DEJA PREZENȚA TOT MAI INSISTENTĂ A INTERNETULUI
După ce a marcat o nouă eră în politică, INTERNETUL va marca și o mutație în ce privește organizarea agențiilor de turism. Epoca marilor agenții începe să apună. Mulți oameni vor rămâne fără slujbă aici. Se vor deschide noi rute turistice: destinații exclusiviste până acum își vor deschide porțile pentru un aflux de turiști. Principalul inamic al turismului va fi terorismul. El va marca securitatea oamenilor simpli/ ca, deopotrivă, și pe cea a turiștilor cu vocație.
Fii noștri – sau chiar fii fiilor noștri vor fi în o altă relație cu turismul. Vor fi, probabil, mult mai ocupați – și vor consuma turism în weekend prelungit, cinci zile/sau patru, sau șase, în nișele sărbătorilor leage sau religioase. Cât timp noi vom sta, pensionari cu acte și nepoți în regulă, la gura sobei, ei vor trebui să reinventeze turismul în diferite formate mai accesibile.
Până la turismul în spațiu, va crește grija pentru securitatea deplasărilor, probabil până la a ajunge o obsesie.
GLOBALIZARE ȘI SECURIZARE, CUVINTELE DE ORDINE
Două noi tendințe vor domina turismul: GLOBALIZAREA și SECURIZAREA/lupta împotriva terorismului. Vacanțele vor fi de ce în ce mai mult de unică folosință, croite TAYLOR MADE.
Numai imaginația și cerul vor fi limitele aventurilor noastre. Locuri din ce în ce mai neștiute și incredibile vor deveni obiective turistice.
Din Europa, un exemplu ar fi Albania. Din Asia, Mongolia.
NE VOM SPRIJINI PE CREATIVITATE ȘI INVENTIVITATE
Creativitatea și inventivitatea vor deveni calități de bază ale viitorului în INDUSTRIA TURISTICĂ. Și canalele pe care se va merge. Așa că (toți) va trebui să ne adaptăm.
Agenții de turism vor trebui să proiecteze vacanțe în Groenlanda. Safari la pol – și snow/mobile în Sahara. Cred că înțelegeți metaforaJ.
Vom trăi din ce mai mult senzații tari, netrăite până acum. O expediție la poli va fi, în treizeci sau patruzeci de ani, o vacanță nebănuită, care va îngloba o aventură nemaipomenită.
Vom fi/ noi sau nepoții/ pionierii unor senzații în premieră. În acest sens, vom defrișa teritorii noi în junglă.
Și maceta noastră va fi imaginația.
MIHAIL GĂLĂȚANU
Citat 1:
Oamenii și-au descoperit o metodă de sinucidere în comun, luând cu ei și alți oameni. Și toate se întâmplă în Europa sau America, cu precădere. Turismul în scopul cunoașterii se va împleti cu turismul plăcerii. Internetul, care a marcat sfârșitul unei ere în presă/comunicații, va marca o schimbare majoră…
Recent Comments