ANASTASIA, ADICĂ ACEEA NEMURITOARE. ADICĂ ACEEA CARE ÎNVIAZĂ MEREU
Cu domiciliul în Dealu Mare, adică între apa Teleajenului și până la Valea Buzăului
Un reportaj în podgoria Dealu Mare nu ar avea cum să omită/să evite o incursiune la DOMENIILE ANASTASIA. Mai ales că proprietarul domeniilor se poate mândri cu o cramă în construcție, pe cale de a fi terminată – și utilată pe măsură.
La ora la care vorbim, această minunată cramă se află în pline misterii (de toamnă) ale lui Bachus: ale vinificării. Toiul toamnei se consumă acum, la Ploiești/Strejnic, precum și în Dealu Mare.
DOMENIILE ANASTASIA este o cramă construită cu ochii ațintiți (profund) numai spre viitor. De unde vine și viitorul domniței Anastasia, proprietara cea mică, care așteaptă să crească o dată cu podgoria.
UN DANS AMEȚITOR AL SOIURILOR. REÎNVIEREA TRADIȚIEI
Începând de la apa Teleajenului până la Valea Buzăului, podgoriile/cultivarea viței-de-vie se desfășoară/și se înlănțuie întrun dans amețitor al soiurilor, buchetelor și aromelor nebănuite. Culmile Dealului Mare ne fac să înțelegem că menirea lor nu este alta deâct în cultura viței de vie. În aceste locuri, tradiția a reînviat.
Familia Marin N. Constantin a cumpărat, la Urlați, o suprafață de 7 (doar șapte, inițial!) hectare. Un loc pe care așa cum îl definesc ei înșiși – achiziționerii – se află, pe lume însorit, nespus de însorit, cu un sol calcaros (premiză a unui vin bun, și nu oricare vin bun ci unul anume.
ALCHIMIA BOBULUI DE STRUGURE
L-au definit ca un loc tocmai bun/potrivit pentru alchimia bobului de strugure.
DOMENIILE ANASTASIA prezintă toată tipicitatea podgoriei și soiurilor din Dealu Mare.
Una dintre cele mai bogate, mai întinse și mai valoroase podgorii din România. Un reper – și un domiciliu predilect al vinurilor (mai cu seamă) roșii. Dar și unde cu îndrăzneală se poate experimenta și altceva. Dovadă că și vinurile albe își pot lua, de aici, partea lor. Ne gândim aici – cu un gând foarte lung și pofticios! – la Chardonnay-ul de excepție de la DOMENIILE ANASTASIA.
ALGORITM DE PRODUCȚIE, CAPACITATE DE PRODUCȚIE, FLUX DE PRODUCȚIE
Capacitatea de stocaj a cramei este de 700 de hectolitri de vin, în strânsă legătură cu capacitatea de prelucrare pe care o are crama.
Iar capacitatea de prelucrare a cramei este de 100 tone de struguri.
CRAMA ANASTASIA declară: Deoarece strugurii sunt punctul de plecare pentru obținerea vinurilor de calitate, acordăm o atenție deosebită momentului în care se culeg strugurii, sortării și conservării lor în timpul transportului.
Momentul culegerii trebuie să fie optim, și anume acela de pârgă, semnalat prin atingerea orelor de SOARE necesare.
De menționat că și capacitatea liniei de îmbuteliere semiautomată de 300 sticle pe oră.
La rândul ei, și aceasta se află în directă legătură cu capacitatea de stocaj, precum și cu capacitatea de prelucrare.
CRAMA A FOST RIDICATĂ LA STREJNIC, ÎN APROPIERE DE PLOIEȘTI
Tot fluxul de producție este cel care contează. Punctul de plecare în acest algoritm este culegerea strugurilor: care se realizează în mod manual(cu mâna), în lădițe cu o capacitate de maximum 13 kilograme.
Ar trebui spus că profilul cramei ridicate, la vreo zece kilometri vest de Ploiești, anume în satul Strejnic (pe care de altfel am vizitat-o la momentul construcției), se potrivește de minune proprietății de șapte hectare, ca parametri.
Deja au fost achiziționate echipamentele pentru vinificația primară, dar și cisternele de inox destinate stocajului – precum și echipamentele destinate ultimei etape (de condiționare, limpezire și stabilizare a vinului), precum și pentru operațiunea de îmbuteliere a sa.
Echipa de degustare RABBIT MEDIA
(www.topwines.ro)
Recent Comments