Fermieri, cu siguranta v-ati saturat sa tot asteptati noi detalii mereu, in mare parte niciodata total sigure si complete (adica raspunzand toate intrebarile voastre esentiale, din partea autoritatilor), asa ca, intr-un interviu acordat de sefii de la APIA pentru BRAILA si BIHOR, acestia au facut mai multe declaratii cu privire la starea platilor din APIA. Astfel, mai jos avem urmatoarele detalii:
Cei de la APIA, mai exact seful APIA pentru BRAILA a anuntat pentru AGROINFO ca acestia inca se afla inca in faza de verificare pana pe data de 31 martie si ca, in acest moment, acestia au 3.500 de fermeri “dati la plata” si ca ceilalti 800 de fermieri din sprijinul cuplat pe vegetal se afla inca in faza de control, insa nimic nu e inca sigur in privinta cuantumului alocat pentru aceasta schema, pentru solicitanti, dar ca, in ciuda acestui lucru, ei tot isi vor lua banii de la celalte scheme:
“Avem aproximativ 3.500 de fermieri dați la plată. Pe ultima listă primită de la București sunt 800 de fermieri, pe care-i analizăm acum pentru că între ei mai sunt care au fost la control și au sprijin cuplat pe vegetal. Cuantumul pe sprijin cuplat vegetal nu s-a fixat, dar acești fermieri vor intra, totuși, la plată cu cuantum 0 pe sprijin cuplat vegetal, ca să poată să-și încaseze banii pe celelalte scheme, pe suprafață, zootehnie. De săptămâna trecută, au intrat la plată și schemele din zootehnie pentru că au cuantumul fixat.
Sunt unii care au fost la control pe agro-mediu și facem verificări în teren după data de 31 martie. Până atunci, ei trebuie să întoarcă niște culturi. Ce mai sunt în restanțe, sunt cei cu sprijin cuplat la soia, la lucernă și pentru această schemă nu este fixat cuantumul și fermierii trebuie să ne aducă niște documente. Dacă puteți să-mi spuneți un fermier, doi, eu pot să vă spun de ce nu au luat banii. Am o situație strictă cu fermierii”, a spus acesta.
Cum se trimit subventiile in BIHOR
Pentru BIGOR, seful Florian Pavel de la APIA a spus, tot pentru AGROINFO, ca numarul de fermieri inregistrati pentru schema unica de plata pe suprafata si ajutorul national tranzitoriu este dublu fata de cei de la BRAILA. De asemenea, tot acesta mai anunta ca exista si fermieri cu probleme…:
“Pot să vă spun că am 6.235 de fermieri care au intrat pe listele de plată pentru campania 2016, pentru diferența de SAPS (schema unică de plată pe suprafață n.r.) și ANT 1 (ajutor național tranzitoriu pentru culturile în teren arabil n.r.). Am plătit avansul pe suprafață avansul pe suprafață anul trecut, în decembrie am făcut și plată regulară, iar după aprobarea bugetului de stat am reluat plata. Până la sfârșitul lunii martie vor ajunge pe lista de plată toți fermierii.
Excepție fac agriculturii care au probleme. Adică, dosare în instanță, cont bancar invalid, etc. Pe aceștia nu o să-i putem soluționa până pe data de 31 martie 2017. În total, avem cca 18.000 de fermieri care-și așteaptă plata. S-au terminat și controalele pe teren și va fi stabilit și cuantumul la sprijinul cuplat vegetal și putem face toate plățile, fără nicio restricție”, a mentionat el.
Alte articole pe aceeasi tema:
http://agricult.ro/2017/03/13/noi-informatii-despre-acordarea-denumirii-de-produs-montan/
http://agricult.ro/2017/03/12/cum-fermierii-romani-pot-achizitiona-pamant-ieftin/
http://agricult.ro/2017/03/12/cutia-pandorei-a-fost-deschisa-cresc-subventiile/
http://agricult.ro/2017/03/09/cum-noile-masuri-de-mediu-si-clima-iti-pot-aduce-venituri-frumose/
Recent Comments