Petre Sebeșanu Aurelian face parte din acea categorie a personalităților emblematice pentru Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Este o personalitate cu putere de simbol.
Una care modelează osatura morală a acestei unități. Şi aceasta pentru că a fost, întrucâtva, o STRUCTURĂ ENCICLOPEDICĂ.
Una care a știut să îmbine disciplinele în care s-a instruit – și a dovedit interes major atât în domeniul horticulturii, cât și agriculturii, dar și în politica din cetate.
CINE A FOST. PERSONALITATEA PLURIVALENTĂ
Petre Sebeșanu Aurelian s-a născut la data de 13 decembrie 1833 la Slatina și și-a încheiat viața la 24 ianuarie 1909 în București. Privind personalitatea sa pe ansamblu, el a fost un academician, economist, agronom, om politic român, membru titular din 1871 al Academiei Române, dar, deopotrivă, președinte al acesteia – între anii 1901 și 1904.
Petre S. Aurelian a fost, de asemenea, prim-ministru în perioada 2 decembrie 1896-12 aprilie 1897.
INSTRUCȚIE DUPĂ MODEL FRANCEZ
Instrucția tânărului studios – şi avid de cunoaştere – se face pe un model care era atunci la modă, printre tinerii români:modelul francez.
A studiat la COLEGIUL SFÂNTUL SAVA, apoi a plecat în Franţa, între 1856 și 1860, în Franța, la Școala Superioară de Agronomie din Grignon.
Nu rămâne în Franța (cum ar fi făcut-o probabil mulți!) și se întoarce în România, unde este angajat ca inginer la Ministerul Lucrărilor Publice și ca profesor la Școala de Agricultură din Pantelimon.
A funcționat și ca redactor la publicațiile “Monitorul” și “Agronomia”, așa că a dobândit, în acest fel, și o deprindere de gazetar.
A STRĂLUCIT CA AGRONOM, DAR ȘI CA ECONOMIST
A fost ales deputat, senator, numit ministru al Lucrărilor Publice (1877-1878 și 1887-1888) și ministru al Educației (1882-1884).
Petre S. Aurelian a fost ales membru al Academiei Române, înființată în 1871; a deținut funcția de președinte al Academiei în perioada 1901 – 1904.
În epoca noastră, a crescut respectul faţă de personalitatea sa, pe măsură ce a fost redescoperită – şi asta şi datorită efortului şi interesului dovedit de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, care a editat o colecţie de lucrări în format electronic 180 DE ANI DE LA NAŞTEREA LUI PETRE S. AURELIAN.
Ca o altă formă de omagiu, din anul 2000, sub egida Fundației de Învățământ, Știintă și Cultură “Prof. univ. dr. Alexandru Puiu”, a fost înființat, la Brăila, Liceul Economic “P.S. Aurelian”.
La 19 septembrie 2000 a luat ființă la Slatina Colegiul Economic “Petre S. Aurelian”.
Petre Sebeşanu Aurelian a strălucit (acesta este cuvântul!) în mai multe domenii:om politic, economist, inginer agronom, publicist, membru al Academiei Române.
Ilustru specialist în agronomie, preşedinte al Academiei Române, Petre S. Aurelian a ocupat funcţii importante în stat. A fost prim-ministru al României, ministru în numeroase portofolii, primar al Capitalei, preşedinte al Senatului şi al Adunării Deputaţilor.
În rândul Partidului Naţional Liberal, a format o disidenţă a drapeliştilor, neîncetând nicio clipă să creadă în valorile şi principille liberalismului.
O CARIERĂ DE EXCEPŢIE PE CARE A ÎNCEPUT-O CA ŞEF DE PROMOŢIE
Timp de doi ani, Aurelian frecventează, în ţară, cursuri de medicină şi drept, apoi primeşte o bursă de la Eforia Şcoalelor şi se înscrie la Şcoala Superioară de la Grignon.
În 1855, este şef de promoţie şi obţine licenţa în ştiinţe economice şi agronomie.
FUNCȚIONAR AL STATULUI. VOCAȚIE PEDAGOGICĂ. PUBLICIST.
După o călătorie de studii în Franţa, Germania şi Austria, revine în ţară şi funcţionează ca director al Imprimeriei Statului şi „Monitorului Oficial”.
În perioada 20 iulie 1861– 4 iunie 1864, a condus, la rugămintea lui Cuza, o publicaţie oficială destinată ţăranilor, intitulată „Monitorul comunelor rurale”. Concomitent, Aurelian este profesor şi director la Şcoala de Agricultură şi Silvicultură din Pantelimon, apoi la Herăstrău.
De asemenea, este profesor de economie rurală şi drept administrativ la Şcoala de poduri şi şosele din Capitală.
Împreună cu Ion Ionescu de la Brad a fost organizatorul primelor expoziţii de agricultură şi industrie din România şi împreună cu Alexandru Odobescu, al Secţiunii române la Expoziţia universală de la Paris.
Pentru activitatea desfăşurată la această expoziţie, primeşte „Legiunea de Onoare” din partea împăratului Napoleon al III-lea.Petre S. Aurelian s-a remarcat şi ca un important publicist. Între 1870-1901 conduce „Revista Ştiinţifică”, „Economia Naţională”, „Economia Rurală”.
Deputat. Ministru. Disidenţa din jurul ziarului „Drapelul”
Membru marcant al Partidului Naţional Liberal, este ales deputat din 1879. Apoi este numit ministru al Lucrărilor publice şi al Instrucţiunii publice în lunga guvernare BRĂTIANU.
La sfârşitul anului 1895, ocupă pentru scurt timp funcţia de primar al Capitalei, iar după un mandat de un an la conducerea Adunării Deputaţilor, din 1896 Petre S. Aurelian devine liderul disidenţei din interiorul Partidului Naţional Liberal, grupată în jurul ziarului „Drapelul”.
Din această cauză disidenţii erau cunoscuţi sub numele de „drapelişti”.
În 1896, primul rege al României, Carol I , îl desemnează la conducerea guvernului, funcţie în care va rămâne până în martie anul viitor.
După această experienţă, îşi continuă activitatea politică, fiind desemnat pe rând ministru de Interne şi al Agriculturii în guverne conduse de D. A. Sturdza.
Spre sfârşitul vieţii, Aurelian este ales în două mandate preşedinte al Senatului.
Din activitatea sa se distinge prezentarea în Parlament a raportului „Măsuri generale spre a veni în ajutorul industriei naţionale”, pe baza căruia a fost adoptată prima lege privind încurajarea industriei în România.
Concepţia politică şi economică/Activitatea academică
Om politic şi economist, Petre S. Aurelian a abordat problema ridicării industriale a ţării în contextul relaţiilor economice şi istorice româneşti, subliniind necesitatea corelării ei cu agricultura, căreia trebuie să i se acorde primatul în etapele iniţiale.
De asemenea, s-a evidenţiat ca partizan al protecţionismului industrial.
Petre S. Aurelian s-a înscris în seria oamenilor politici români pentru care dezvoltarea economică, ordinea în stat, idealul românilor de a se uni într-un singur stat era normă de conduită, era forma de manifestare a patriotismului.
Este ales membru titular al Academiei, primul economist român din Academia Română.
Este chiar preşedintele al acestui înalt for ştiinţific şi cultural. Petre S. Aurelian moare pe 24 ianuarie, la vârsta de 76 de ani.
Recent Comments