Pe 23 mai, Red Bull SoundClash, bătălia muzicală a anului, se întoarce la Romexpo cu cea de-a 6-a ediție. Două scene față-n față, doi artiști reprezentând genuri muzicale complet diferite, un singur învingător ales de public. Connect-R este primul artist confirmat al ediției din acest an. Adrian Despot va fi din nou MC-ul evenimentului, iar la pupitrul de DJ va fi ZDA. Biletele Early Bird sunt disponibile pe redbull.ro/soundclash.
Connect-R este un artist complet, se reinventează încontinuu, compune, produce și este un veteran al muzicii românești, trecând de-a lungul timpului cu ușurință de la hip hop, la R&B, dance, pop, reggae și trap. În 1997 a făcut primul pas într-un studio și a înregistrat piesa sa de debut
„Știu istoria Red Bull SoundClash și, evident, voiam să fac și eu parte din ea. Am văzut câteva dintre confruntări și m-am bucurat foarte tare când a venit propunerea spre mine, pentru că Red Bull SoundClash e ușor elitist când vine vorba de artiști și e firesc să mă bucur. Proba mea preferată e The Clash, unde trebuie să cântăm trei piese de la noi în stiluri diferite – consider că polivalența e o chestie cu care m-am născut și-mi vine mănușă. Am început deja să ne pregătim, este o muncă de echipă, în primul rând, cu aranjări, cu instrumentiști, cu scenarist (pentru c-o s-avem și-un mic scenariu acolo). Am luat totul cât se poate de serios și eu cred că suntem undeva cu show-ul la 80%. Nu trebuie să ratați evenimentul, pentru că ce o să fac acolo va fi unic, o dată-n viață, nu-l mai repet! E doar pentru Red Bull SoundClash”, a declarat Connect-R.
Aflați față-n față, pe două scene despărțite de fani și de un decibelmetru care înregistrează fiecare strigăt și bătaie din palme, pentru combatanți, Red Bull SoundClash este mai mult decât un concert obișnuit. Este o adevărată provocare ce-i determină să se reinventeze timp de 4 runde de foc, un meci dur care se joacă în fața celui mai exigent juriu: publicul.
RUNDA 1: THE COVER – Artiștii interpretează în stil propriu, pe rând, același hit internațional.
RUNDA 2: THE TAKEOVER – Connect-R începe o piesă din repertoriul personal, iar adversarul o preia din mers la jumătate și o continuă în propriul stil. Apoi rolurile se inversează, timp de 4 piese.
RUNDA 3: THE CLASH – Artiștii interpretează 3 piese proprii în 3 stiluri muzicale diferite.
RUNDA 4: THE WILDCARD – Cea mai așteptată probă a duelului, unde fiecare combatant scoate un as din mânecă, adică aruncă în scenă un invitat surpriză, care poate schimba complet dinamica rezultatului final.
„Despre adversarul meu pot spune că este un nume legendar, cu un sound foarte bun, care m-a impresionat încă de când l-am auzit prima dată. Avem un element în comun, un cunoscut club din București de muzică underground, pe care-l frecventam la un moment dat. Abia aștept să văd totul live, însă oricât de mult respect aș avea pentru oponentul meu, eu vin să câștig”, spune Connect-R.
În 2017, la prima ediție Red Bull SoundClash din România, CTC a învins Carla’s Dreams într-un show cu sala plină. În 2018, Grasu XXL a câștigat în fața Loredanei un meci disputat la sânge. În 2019, Vița de Vie a făcut un uluitor egal cu Subcarpați, o premieră absolută în istoria evenimentului la nivel global. În 2022, Irina Rimes și Spike au devenit virali cu momentele electrizante pe care le-au pus în scenă, iar Spike a câștigat la mustață. Anul trecut, formația Vama și Killa Fonic au dus o confruntare muzicală intensă, care s-a soldat cu un incredibil scor de 397,6 vs. 397,5 pentru Vama.
De 18 ani, Red Bull SoundClash aduce în fața fanilor dueluri artistice cu miză emoțională enormă. Prima ediție a avut loc în Olanda, iar de atunci a făcut înconjurul lumii pe cinci continente, în peste 50 de dueluri. Cu cine se va duela Connect-R la Romexpo? Fii pe fază pe Instagram @redbullro și află în curând.
Red Bull SoundClash e un eveniment care se simte la intensitate maximă, mai ales în ring, între cele 2 scene. Biletele Early Bird sunt disponibile pe redbull.ro/soundclash.
Vârsta minimă de participare la eveniment este de 18 ani.
Partenerii evenimentului sunt George BCR, Vodafone – The Connectivity Partner, LIDL, KISS FM & ROCK FM.
Recent Comments