Două vinuri, cum le spune și supratitlul, din zona CLASSIC. Un CHARDONNAY, mai întâi – iar mai apoi SHIRAZ ȘI CABERNET, întruchipate într-o ispită. Vinuri minunate, care merg, desigur, agrementate cu mâncare. Și nu orice, … Read More …
SOARE e făcut să strălucească!
Pentru ce altceva ar fi putut fi făcut, oare, decât ca să strălucească, precum un SOARE! CASTEL SOARE. Dar putem spune, parafrazând pe vechii literați (și esteticieni), că este un vin(arte) pentru arte, dar – … Read More …
ACASĂ LA HUSARCIUC
De la o carieră la DUNCA EXPEDIȚII, Doru Husarciuc a urcat la treapta de investitor pe cont propriu. Adică am putea spune, cu alte cuvinte, că și-a luat soarta în propriile-i mâini. Am scris, de … Read More …
DAVINO, MITOLOGIE
DAVINO face parte din mitologia vinului românesc. De ce? Pentru că, deși tânăr, pare să vină de atât de departe… Din istorie, strămoși – și, acum, chiar se potrivește clișeul acela cu…din negura vremurilor. Când … Read More …
PARFUM DE AUSTRALIA
Chardonnay de la Pernod Ricard. O scrisoare aromată, fluidă, de la JACOB’S CREEK. Adică, într-un fel altfel spus, PARFUM DE AUSTRALIA. Este vorba despre un minunat Chardonnay 2009. Admirabil vin! Și când te gândești că … Read More …
Alira, pasiune franțuzească pe tărâm românesc
Se spune că omul sfințește locul, însă, uneori, locul este deja hărăzit cu tot ce-i trebuie. Când omul găsește un astfel de pământ, nu mai rămâne nimic de făcut, decât să aibă grijă de el. … Read More …
Comagrimpex B&B srl – Conferinta tehnico-comerciala “Noutăți in domeniul oenologic”
Compania Comagrimpex B&B srl , reprezentantul în Romania a unor grupuri de firme producătoare de utilaje și echipamente pentru industria alimentară, în special cea a băuturilor (vinuri, băuturi alcoolice, răcoritoare și apă) și a produselor … Read More …
SC Comagrimpex B&B SRL – “Noutati in domeniul oenologic”
Modul de organizare a celei de-a doua editie a conferintei “Noutăți privind portofoliul de ambalaje, materiale și echipamente utilizate în domeniul oenologic al SC Comagrimpex B&B SRL”. Detalii: Miercuri 27.05.2015 :- dupa ora 16 – sosirea … Read More …








































Visit Today : 1240
Visit Yesterday : 2432
This Month : 3672
This Year : 186453
Hits Today : 4639
Total Hits : 1866675