AREZAN sau GURBAN

La Domeniile Ostrov:

AREZAN sau GURBAN

Se începe astfel, cu noroc, Noul An Viti-Vinicol

Ziua de 1 februarie, în calendarul popular tradiţional, era însemnată special. Mai cu seamă, în Dobrogean şi în zona de sud a României, această dată de întâi a lunii Făurar semnifică inaugurarea anului nou viticol.

Mai întâi se pășește în biserică. Undeva, pe la ceasurile unsprezece ale dimineții. Asta e primum movens. În biserică e frig, dar tot contrastează cu frigul de afară, care e absolut. În biserică nu e multă lume. An de an, la Domeniile Ostrov, are loc același ritual, nesmintit : sărbătoarea Sfântului Trifon. Are loc, mai întâi, sfințirea apei și, apoi, binecuvântarea viilor.

După slujba de sfintire, la Curtea dintre vii a Domeniilor Ostrov are loc tăierea, în mod simbolic, a unui butuc de vie care simbolizează începutul unui nou An viticol. Tot acum este momentul când se procedează la dezgroparea sticlei de vin, păstrată în măruntaiele pămantului din vie (la capătul rândului) timp de un an de zile. Din ea se împărtășesc toți cei invitați.  Și licoarea le șiroiește pe la marginea buzelor. 

Atât lucrătorii acestei podgorii cât și invitații/turiștii care participă la eveniment, speră, din toată inima, ca o dată ce jertfele sunt aduse/iar sacrificiile (materiale) făcute – și rugile lor înălțate către ceruri, rodul viilor va fi mai bogat, iar vinul va încununa  așteptările tuturor.

Așa cum îi stă bine românului, la ospețe – se purcede o masă încărcată de bucate traditionale, asociate și cu cele mai bune vinuri, albe și roșii din beciurile (pe care odată le-am și parcurs, în compania somelierului Daniel Zotu!) ale Domeniilor Ostrov.

Dar să o luăm pe rând. Metodic. Apar femeile în costume populare cu pâine făcută în casă. Tot ele poartă tăvi cu tobă, de asemenea de casă (eco!), tobă făcută temeinic, cu simț de răspundere, cu toate măruntaiele admisibile, fierte, cu șorici, cu tot ce trebuie – căci, de fapt, Bundăretele este o anticipare a acestui meniu, pe bază de caltaboș, pentru deliciul dumneavoastră, vă dăm rețeta- dar nu acum, ci la urmă de tot.. Nu lipsesc nici fetele cu iile lor, cusute în fir negru și, uneori, roșu. Oanei, trebuie să spunem, îi stă bine în bundă. Brusc, acordeonul se înviorează și el. Lucian este de-a dreptul învălit într-o mițoasă bundă de păstor. Viile sunt sub zăpadă, par niște cărărui proaspăt pieptănate(cu grijă), care urcă, abrupt, la cer, pierzându-se pe dealuri.

Asupra lor străjuiește fluviul sacru, Dunărea, Istros. Pare mai fermecătoare așa, sub bunda austeră de gheață, spartă doar la copci, acolo unde vin doar pescarii înveterați, cu chef de pescuit în orice anotimp. De gardă la groapa cu sticle (trei în total) este somelierul Daniel Zotu, care, dintr-un capăt al rândului, după ce a săpat cu lopata o groapă la adâncime de vreun metru și ceva, scoate trei sticle bocnă. Sticlele sunt  de-a dreptul înghețate sloi, căci și pământul este așijderea. De regulă, pune altele trei în același loc, spre a le dezgropa la anul. Trebuie să le scoată cu grijă, să nu le lovească din greșală cu lopata. Oana s-a încins cu corzile tăiate din vie. Lucian este de față la tăierea corzilor. Din ele se improvizează cingători la brâu sau coronițe pe cap. Horă de pomină și voie bună se încinge chiar în preajma viei. Se taie, în mod demonstrativ, un butuc de vie. Și se bea un roșu vârtos, ca să se ia la trântă cu gerul și să-l biruie. (De multe ori, gerul câștigă J ). Muzica populară e la putere. Se încing și geamparalele, de la Dunăre la mare. Au venit, ca de obicei, și frații-bulgari în vizită, la un pahar de vin, printre megieși. Gospodine întind masa. Nu e vremea de plimbat cu mașina acum, ci mai degrabă de tradiționala sanie cu zurgălăi. Sania o ia la drum printre vii și livezi. Și, da, săniile sunt trase de cai voinici. Se merge, deasemeni, și pe malul Dunării, să se contemple, la apus, Dunărea maiestuos (și măiastru!) înghețată, într-un peisaj/tablou insolit.

Pomenirea sfântului mucenic Trifon.
Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în Frigia, unul din districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus. Încă din tinereţea sa, Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli. Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind – cu puterea rugăciunii – invazia lăcustelor. De aceea, este invocat cu sârguință, în apărarea livezilor și viilor, ori de câte ori este nevoie. Sfântul Trifon a devenit faimos o dată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244) şi atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca. Când la tronul imperial a ajuns împăratul Decius (249-251), acesta a început o persecuţie atroce împotriva creştinilor. Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sf. Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinţa în Hristos şi că pe mulţi i-a botezat. Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinţa sa.

Pentru mărturisirea sa sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi dus prin oraş pe jos. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare.

În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuţie, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. Când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a şi dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, acestea petrecându-se în Niceea, în anul 250. Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.
În Rusia, Sf. Trifon este considerat sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată Ţarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare iar îngrijitorul şoimului a scăpat, din neatenţie, pasărea preferată a ţarului. Acesta i-a dat termen îngrijitorului Trifon Patrikeiev să aducă pasărea în trei zile, iar dacă nu, va fi condamnat la moarte. Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără rezultat. În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, la locul numit Crângul Marinaya. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat sfântului patron al său, Sf. Mucenic Trifon, chemându-l în ajutor.

În vis, a văzut un tânăr pe un cal alb care ţinea pe mână şoimul ţarului. Acesta i-a spus: “Ia pasărea pierdută şi o du ţarului şi nu te mai necăji.” Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit pasărea stând pe un brad. A luat-o, a dus-o ţarului şi i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulţumire că i-a salvat viaţa, Trifon Patrikeiev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon..

Arezan
Acest sfânt a fost ucenicul sfântului Auxenţiu; iar după săvârşirea din viaţă a lui Auxenţiu, aflând o crăpătură într-o stâncă şi zidindu-şi înăuntrul ei o chilioarã, a petrecut acolo patruzeci şi doi de ani, ducând mari lupte şi dobândind mari biruinţe asupra demonilor. Iar când s-a apropiat timpul sã se mute către Domnul, a îngenunchiat pe pământ şi şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

SĂRBĂTOARE ÎN CĂLINDAR
Sărbătoare numită “Gurbanul viilor”, un ritual străvechi de purificare/curăţire a butucilor de viţă-de-vie. Potrivit etnologilor, denumirea ar proveni din turcescul „kurban”, care înseamnă tăiere, însă această denumire a ritualului se regăseşte şi în multe alte zone, nu doar în Dobrogea. În esență, “Gurbanul viilor” este un ritual complex, la care participau, odinioară, la începuturi, doar bărbaţii, până a devenit un ritual al întregii comunități, practicându-se cu precădere în preajma Murfatlarului şi Ostrovului, din judeţul Constanţa. Pe vremuri, bărbaţii ieşeau pe uliţe strigând „Hai la gurbanu’!” şi se duceau la podgorii pentru a tăia, în mod simbolic, butucii. Ceea ce denotă că ritualul era, până la urmă, unul de fertilitate. Se împleteau cununi și cingători, din corzile uscate ale viţei-de-vie. Ele, conform cu tradiţia, aveau şi un rol terapeutic. Ritualul prevedea, spre bucuria bărbaților, dezgroparea unei sticle de vin, îngropată în toamnă la capătul unui rând, din care fiecare participant trebuia să bea, împărtășindu-se din spiritul comunității. Din corzile uscate se încingea un foc peste care participanţii trebuiau să sară, ritualul având rolul de a proteja viitoarea recoltă viticolă şi de a aduce rod bogat, prin purificarea spaţiului recoltei.

La urmă, se tăia un batal.
Cutuma se practică încă, la nivel restrâns, în unele gospodării, iar în alte zone etnografice ale ţării, evenimentul se cunoaşte sub numele de Târcolitul viilor sau Arezan.

RITUALURI, CEREMONIALE ȘI OBICEIURI
Vinul și știința sa au fost, de-a lungul vremii, prilej de sacru. Vinul a adunat, de-a lungul vremii, în jurul sau o multitudine de ceremonii și ritualuri, fiecare dintre acestea având o reprezentare aparte în mentalul colectiv. Un exemplu peremptoriu în acest sens este reprezentat de “Arezanul viilor”, manifestare populară, cu rădăcini foarte adânci, mai ales în tradiția locuitorilor de la sud de Carpati. Sărbătoarea subîntinde (existentă și tinută în vremea noastră, în multe arealuri viti-viticole, din Dobrogea până în Banat, este prima an, dedicată vitei de vie.  Ea marchează revenirea vitei la starea vegetativă, ceremonialul în sine implicând atât cutume păgâne, inspirate de sărbătorile dedicate viei de pe vremea tracilor, cât și manifestări din stratul creștin-ortodox. Este un ceremonial cu caracter bahic din lumea viticultorilor, datând din vremea tracilor, care are ca scop influențarea recoltei strugurilor. Când în ziua de Trifon se face sfeştania viilor se desfăşoară în fapt două acte rituale care vizează cei doi Ani Noi: Viticol şi Pomicol. Se sfinţeşte via şi se meneşte belşugul viei şi al pomilor fructiferi. A îngriji viţa-de-vie tot anul şi a o boteza odată-n an, la 1 februarie, este o practică generală. Zonal, denumirea sărbătorii motivează punerea în prim plan a gesticii şi recitativului, a recuzitei folosite şi a participării actanţilor. Arezanul viilor, gurbanul viilor, trifănitul viilor, târcolitul viilor sunt câteva din denumirile ştiute în arealul românesc, în special în zona de sud a ţării. Trifănitul face trimitere la Trif, această denumire este ştiută în partea de nord a Olteniei. În partea de sud, în zona Giurgiu, arezanul adună oamenii la vii, iar în Gorj gurbanul viilor e grija cea mare a podgorenilor. O altă practică rituală, aproape uitată, este „tratarea” corzii de viţă-de-vie: gospodarul o crestează în patru locuri, în formă de cruce, o udă cu vin, pune sare, înfige o bucată de slănină şi una de pâine. Toate acestea pentru ca să aibă viţa de toate ale acestei lumi şi să-şi lase rodul în această lume spre îndestularea oamenilor. Spre sfârșitul ritualului, corzile de vie sunt udate de preot cu aghiazmă mică, făcută pe loc şi împreunată cu aghiazmă mare făcută la Bobotează.

MIHAIL GĂLĂȚANU
NELU BĂLAȘA

BUNDĂRETE
Bundăretele se face din următoarele porcării.

Ingrediente:
– mațe de caltaboș (spălate bine cu apă rece, frecate atent cu mălai dat cu sare și o ceapă tocată mărunt  – și toate acestea clătite bine);
– ficat, plămâni, rinichi, inima, splină 1,5 kg;
– carne porc 0,5 kg;
– 3 cepe;
– slănină afumată bine 0,5 kg;
– sare, piper boabe și măcinat, măghiran, ienibahar măcinat, 2 foi de dafin.