Alira.ro | Datini de vin Borsec-Romaqua Group Borsec

Connect-R, duelul muzical al anului, Red Bull SoundClash
Pe 23 mai, Red Bull SoundClash, bătălia muzicală a anului,  se întoarce la Romexpo cu cea de-a 6-a ediție. Două scene față-n față, doi artiști reprezentând genuri muzicale complet diferite, un singur învingător ales de public. Connect-R este primul artist confirmat al ediției din acest an. Adrian Despot va fi ...
Citește mai mult
Noutati-CARTI Festivalul Vin La Munte din Brasov - Cele mai bune vinuri din Romania.
Admitere 2021 - 2022 la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti Admitere 2021 - 2022 la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti
FGCR
Invitatie Media Club - TalentA 2021
Mormintul Lui Ovidiu / Mihail Galatanu Havana Club Romania
agricultura, cura de detoxifiere, reteaua slow food, slow food
*Rețeaua Slow Food se mobilizează în lupta împotriva pesticidelor, în toată Europa Date fiind tentativele mai multor state membre și grupuri europene de a împiedica sau de a amâna propunerea Comisiei Europene pentru un regulament privind utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor (SUR), este esențial ca factorii de ...
Read More
Invitatie-TalentA corteva
Berea este consumata in toate lumea, atat de barbati, cat si de femei, iar studiile realizate in ultima perioada, atat de centre internationale/natioanle, cat si de Centrul (nostru) de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, au aratat ca un consum moderat de bere, de maximum 2 pahare pe zi pentru ...
Read More
MALTA TRAVEL
vacanțe, ammouliani, insula măgarilor
AMMOULIANI, DOI-ZERO. INSULA MĂGARILOR INSULA MĂGARILOR Când am ajuns acolo, ne-am relaxat. Trai, neneacă... Pe vătrai. Am poposit pe o insuliță mică, pustie. Unde poți să uiți totul. Uiți și de ce te-ai născut... Dar, oare, ne-am născut? Sunt în dubii... Mai întâi, însă, de a ajunge în Drenia, a ...
Read More

74 de femei din România și Republica Moldova au finalizat TalentA 2023, programul inovativ de educație al Corteva Agriscience

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor din Mediul Rural, sărbătorită pe 15 octombrie, Corteva Agriscience anunță încheierea celei de-a patra ediții a programului educațional TalentA 2023 cu un atelier practic pentru femeile-fermier. 64 de femei din România și 10 femei din Republica Moldova au participat activ la procesul de învățare și dezvoltarea de proiecte pentru a-și susține comunitățile și afacerile, iar cele mai bune propuneri vor fi premiate de Corteva Agriscience cu granturi la sfârșitul lunii octombrie.

Pe lista participantelor la TalentA-2023 se află femei cu vârste cuprinse între 18 și 56 de ani din diferite regiuni ale celor două țări, care lucrează în diverse domenii ale agriculturii – cultivarea cerealelor, legumelor și fructelor, creșterea animalelor și a păsărilor de curte, apicultura și horticultura. Este pentru prima dată când programul a fost deschis și pentru studente aflate la începutul carierei, ceea ce întărește angajamentul Corteva de a le oferi oportunități de dezvoltare tinerilor și de a îmbunătăți comunitățile lor.

Programul educațional, dezvoltat și sponsorizat de Corteva Agriscience pentru al patrulea an consecutiv, s-a desfășurat timp de cinci luni începând cu luna mai și a inclus două module de studiu: modulul de afaceri cu 10 cursuri și modulul de agribusiness cu 4 cursuri. Cursurile au fost susținute și conduse de profesioniști Corteva și de membri ai echipei Starperfomining, o firmă de consultanță în afaceri, care este partener oficial al programului încă de la prima ediție din România.

„La Corteva, credem cu tărie că femeile pot avea o contribuție semnificativă la progres, inovație și o mai bună calitate a vieții în zonele rurale. De aceea, programul TalentA inițiat de Corteva Agriscience a devenit un proiect de succes, solicitat de femeile din România, Republica Moldova și nu numai, și un punct de referință pentru industria agricolă la nivel național și în alte țări în care este implementat. Inițiativa Corteva reprezintă o oportunitate pentru femeile din mediul rural de a participa la cursuri gratuite, care le oferă participantelor noastre cunoștințele necesare pentru a dezvolta afaceri sustenabile, dinamice și competitive, cu impact pozitiv asupra progresului comunităților în care trăiesc”, a declarat Maria Cârjă, Marketing Manager România, Republica Moldova și Ungaria, Corteva Agriscience.

„TalentA este un proiect remarcabil care duce la nivel înalt dezvoltarea profesională a femeilor – fermier din România și Republica Moldova. Sunt onorat să fiu alături de compania Corteva în acest demers și să contribui la îmbunătățirea abilităților de gestionare a afacerilor participantelor, aspect esențial pentru viabilitatea și sustenabilitatea agriculturii”, a completat Radu Stănescu, Managing Partner Starperformining, partenerul organizațional al Corteva Agriscience pentru proiectul TalentA în România și Republica Moldova.

Cursul final al programului TalentA 2023 a avut loc la sfârșitul lunii septembrie, în cadrul unui atelier de lucru de două zile, în care participanții la program s-au întâlnit personal cu consultanții și au interacționat pentru prima dată față în față cu colegii lor după modulele de webinar. Aceștia au dezbătut subiecte fundamentale pentru o afacere agricolă, cum ar fi analiza financiară, resursele umane și tehnici eficiente pentru o recrutare de succes într-un context demografic dinamic, modele de afaceri aplicate proiectelor agricole și impactul digitalizării asupra sectorului prin soluții inovatoare. În etapa actuală, participanții au început pregătirea proiectelor pentru concursul de granturi, care vizează îmbunătățirea securității alimentare a comunităților. În funcție de rezultate și pe baza conceptelor de proiect furnizate, un comitet de experți va alege trei câștigători care vor primi finanțare din partea Corteva Agriscience la sfârșitul lunii octombrie: Locul 1 – 6000 $, locul 2 – 5000 $, locul 3 – 4000 $.

„Am participat la programul TalentA pentru a cunoaște mai multe femei ca mine, pentru că în zona din care provin, județul Neamț, sunt foarte puține femei fermier și mă simțeam singură. De curând m-am lansat în agricultură, alăturându-mă afacerii familiei mele, Baiagrogiv – Ferma familiei Buliga, iar venirea aici a însemnat pentru mine să întâlnesc o mulțime de oameni de vârsta mea, care sunt dedicați în ceea ce fac și au idei de afaceri foarte bune, astfel încât acum nu mai simt acea singurătate. Cursurile au fost foarte interesante, m-am implicat activ, iar informațiile pe care le-am primit au fost foarte utile pentru că nu s-au bazat doar pe teorii dintr-o carte, ci pe multă practică, lucru care ne-a plăcut foarte mult tuturor”, a declarat Alexandra Buliga, fermier la Baiagrogiv – Ferma familiei Buliga.

„Am 19 ani, studiez la Facultatea de Medicină Veterinară și vreau să studiez și Agronomie. Împreună cu părinții mei avem o fermă protejată de 6.000 m², Serele Dulci, unde cultivăm ardei, castraveți și roșii, și avem un contract cu un important lanț de supermarketuri din România. Anul acesta, pentru a reduce pierderile de producție, am făcut un experiment și am început să facem gem din resturile de sortare. A fost un succes și vreau să continui acest lucru pe viitor, dar vreau să învăț mai mult, motiv pentru care m-am înscris la cursurile TalentA. Este o oportunitate pentru mine, atât pe plan profesional, cât și personal, deoarece cursurile sunt foarte bine structurate, și cred că voi reveni anul viitor pentru a continua acest proces de învățare. Am întâlnit o mulțime de oameni noi la acest workshop și este o cu totul altă comunicare cu toate colegele mele, pentru că a fost plăcut să ne descoperim și să ne cunoaștem aici”, a adăugat Iris Maria Roșculet, fermier la Serele Dulci.

Programul TalentA a fost creat de Corteva Agriscience, al cărei scop este de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă, asigurând dezvoltarea generațiilor viitoare. Punerea în aplicare a inițiativei educaționale face parte din eforturile de sustenabilitate ale Corteva de a promova abilitarea femeilor în agricultură. TalentA a fost lansată în Spania în 2019, iar în 2020 a fost implementată pentru prima dată în România cu sprijinul echipei Starperformining. Până în prezent, aproximativ 1300 de femei talentate din întreaga lume au devenit participante la programul TalentA de către Corteva Agriscience.

Despre Corteva Agriscience  

Corteva Agriscience este o companie globală, eminamente agricolă, tranzacționată la bursă, ce combină inovația de vârf din industrie, implicarea clienților și execuția operațională pentru a oferi soluții la cele mai mari provocări agricole din lume. Corteva generează opțiuni avantajoase pe piață prin strategia sa unică de distribuție, împreună cu mixul său echilibrat și divers de semințe, produse de protecția a plantelor și servicii digitale la nivel mondial. Având în portofoliu unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, ce pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să maximizeze productivitatea fermierilor, colaborand in acelasi timp cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare.

Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro

Urmăriţi Corteva Agriscience pe Facebook, Instagram, LinkedIn, Twitter şi YouTube

# # #

™ ® ℠ Mărci comerciale și de servicii ale Corteva Agriscience și a companiilor afiliate

Contact Corporate Communications Corteva:
Ana-Maria Grigore
+40 (754) 228 975
anamaria.grigore@corteva.com

Comments are closed.

Post Navigation