Deși, inițial, a purtat un alt nume, următoarea mea carte, care va apărea pe rafturile librăriilor, se leagă – inevitabil – de Galați. Poate/probabil o voi lansa și acolo. Dacă voi primi o invitație. Dacă nu, poate la Brăila sau Tecuci. Și la București, se subînțelege. O invitație de la BIBLIOTECA V.A.URECHIA, care este și casa mea – sau de la CENACLUL NODURI ȘI SEMNE, căruia îi aparțin, ca membru fondator, sau din partea unui ziar local. Că din partea FILIALEI Uniunii Scriitorilor, care îmi poartă sâmbetele…Și duminicile J. Cu toate că îi sunt membru FONDATOR, ALĂTURI DE Corneliu Antoniu (și Sterian Vicol, știe el de ce). Filiala se preface, însă, că nu exist. Sau că am murit, ceea ce e (cam) același lucru… Cartea care vine e un roman. Se leagă de copilărie și adolescență.

*

Poza. De pe coperta unu. E de pe Podul Siret. Semn că suntem, deja, în Moldova. Și, totuși, de-a pururi, spre ea…. E de prin anii 70. Se vede o Dacie rablagită, parcată alături. Și, în depărtare, macaralele PORTULUI MINERALIER, cel al combinatului siderurgic. Poza e hărtănită, ca vai de capul ei….Spiritul vremurilor e prezent, însă, întreg. Vremurile sunt mâncate de molii. De demult. Aici, în poză, sunt vii cu toții, deși sunt putreziți, unii, de zeci de ani:mama, tata, Tanti Dionisia, în a cărei casă am primit adăpost – și care era ostracizată de autoritățile comuniste pentru că, la 112 ani, făcea comerț cu pește și nu avea din ce trăi. Nu avea pensie. Decât una subțire, de urmaș. Fusese căsătorită cu doi slujbași chefere (pe vremuri, erau numiți a doua armată!). Unul murise otrăvit de colegi, foarte tânăr – pe la treizeci de ani, fusese șef de gară la GARA BANCA, cea de la graniță, în 1912. Pe atunci, familia mea locuia tot în Galați. Galațiul care nu mă primește. Și în/la 1800, tot în Galați. Galațiul, unde, astăzi, sunt VENETIC. FAMILIA MEA, DE SPIȚĂ GRECEASCĂ, s-a instalat acolo(BUNICUL , TUDORACHIS CONSTANTINOS)…Citiți și vă bucurați! De trecut.

MIHAIL GĂLĂȚANU