Alira.ro | Datini de vin Borsec-Romaqua Group Borsec

imperial christmas gala a v-a, 22 decembrie 2024, ateneul român
Cea mai frumoasă muzică scrisă vreodată de Johann Strauss II, în interpretarea inegalabilă a Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, întâmpină magica Sărbătoare a Crăciunului! Bucuresti, 02 decembrie, 2024 – La cererea publicului, o nouă reprezentaţie a faimoasei SCHOENBRUNN PALACE ORCHESTRA VIENNA, sub egida IMPERIAL CHRISTMAS GALA, Editia a-V-a, tot pe data de 22 ...
Citește mai mult
FGCR
Invitatie Media Club - TalentA 2021
Mormintul Lui Ovidiu / Mihail Galatanu Havana Club Romania
agricultura, cura de detoxifiere, reteaua slow food, slow food
*Rețeaua Slow Food se mobilizează în lupta împotriva pesticidelor, în toată Europa Date fiind tentativele mai multor state membre și grupuri europene de a împiedica sau de a amâna propunerea Comisiei Europene pentru un regulament privind utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor (SUR), este esențial ca factorii de ...
Read More
Invitatie-TalentA corteva

CRAMA DE PIATRA - ALDAVIN SI BOIAN

crama de piatra
bere, un pericol, organizația mondială a sănătății (oms)
BEREA. Un lichid auriu, un adevărat balsam în zilele de arșiță. Binecuvântare adevărată pentru cei care îndură canicula. Dar și pentru cei care stau la soare. Se prăjesc la piscine sau la malul mării. Curge, uneori, în valuri – și este, de obicei, fără număr – sau măcar așa ne ...
Read More
EUROPA TRAVEL
corteva
comori turistice, toscana, bucurești
Toamna la Crama Știrbey este un adevărat spectacol de culoare și liniște, unde peisajele de vis amintesc de Toscana și se îmbină cu tradiția viticolă românească. La doar câteva ore de București, în inima regiunii Drăgășani, Crama Știrbey vă așteaptă să descoperiți farmecul naturii în tonuri de arămiu, sub cerul ...
Read More

Fermierii campioni la floarea-soarelui din vestul țării

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Într-un an dificil, cu secetă pedologică severă, producțiile de floarea-soarelui la nivel național nu au fost cele scontate de fermieri la începutul campaniei de semănat. Cu toate acestea, compania Corteva Agriscience, prin hibrizii Pioneer®, a contribuit la ridicarea productivității pe hectar și a lansat campania Fermieri campioni la floarea-soarelui. Acest lucru a fost posibil datorită cercetării care stă în spatele hibrizilor Pioneer® și a produselor pentru protecția plantelor din portofoliul companiei, și bineînțeles, priceperii fermierilor de a alege tehnologia potrivită într-o campanie cu multe provocări.

“Ne-am fi dorit ca această campanie la floarea-soarelui să aibă rezultate mult mai bune, să ne mândrim cu o producție națională mult mai mare, însă de multe ori suntem neputincioși în fața capriciilor vremii. Ce vreau să subliniez este alegerea hibrizilor potriviți în funcție de zonă, pentru că da, în ultimii ani condițiile de cultivare s-au schimbat la noi în țară, ceea ce înseamnă că fermierii trebuie să fie atenți la deciziile pe care le iau în ferme. Cred că o atenție sporită în alegerea hibridului potrivit poate salva o campanie dezastruoasă. De fapt nu cred, știu că așa este și drept dovadă stau fermierii campioni la floarea-soarelui din acest an. Îi felicit pentru rezultatele obținute atât pe ei, cât și pe toți colaboratorii Corteva, pe care vreau să îi asigur că mereu le vom fi alături cu soluții inovatoare care să le sporească afacerile”, a declarat Maria Cîrjă – Marketing Manager România, Republica Moldova & Ungaria.

Primul fermier campion din vestul țării este domnul Daniel Manea care a obținut o producție de 4.000 kg/ha cu hibridul P64LE99. Acesta își desfășoară activitatea în localitatea Nădab, județul Arad, și lucrează 270 ha. „Floarea-soarelui am avut pe 40 ha și am semănat după cultură de porumb, astfel că am intervenit cu plugul, în primăvară am pregătit terenul în două treceri cu combinatorul și am semănat în data de 1 mai, atunci am fertilizat pe rând cu 120 kg/ha de azot și 120 kg/ha de îngrășământ complex 20.20.0. Cultura a primit un erbicid preemergent, după care am aplicat Express® și încă un erbicid pentru buruienile cu frunză îngustă. De insecticide, fungicide sau orice altceva nu a fost cazul, i-am dat pace până la jumătatea lunii septembrie atunci când am recoltat”, a punctat fermierul campion. Dumnealui a mai adăugat faptul că este foarte mulțumit de acest hibrid, îl cultivă de mult timp și vrea să îl semene atâta vreme cât va fi pe piață și îi va permite rotația culturilor, un aspect pe care îl consideră foarte important pentru obținerea recoltelor bogate în fiecare an.

Următorul fermier campion este domnul Roland Simon, din județul Timiș, care a ales hibridul P64LE162 și a obținut o producție de 3.808 kg/ha. „Lucrăm 230 ha, am avut anul acesta în jur de 50 ha cu floarea-soarelui, dintre care 30 ha cu hibridul P64LE162 și diferența cu hibridul P64LE99. Cultura premergătoare a fost orzul, jumătate din suprafață a fost arată, jumătate scarificată, la finalul iernii am discuit, iar înainte de semănat am pregătit terenul cu combinatorul. La pregătirea patului germinativ am administrat DAP –          200 kg/ha și 200 kg/ha de uree, apoi am semănat în jur de 15 aprilie. Am erbicidat de două ori, prima oară în stadiul de 2-4 frunze, a doua trecere a fost cu Express®, în stadiul de 6-8 frunze, și atunci am administrat și un fungicid. Insecticide nu a fost cazul să administrez. Am recoltat după data de 15 septembrie și am fost mulțumit de producție, mai ales de hibridul P64LE162, dar și de hibridul P64LE99, care mi-a oferit 3.200 kg/ha, însă, din cauza condițiilor, în ultima parte am suferit pierderi, cred că cca. 400 – 500 kg/ha s-au scuturat. Pentru anul viitor am ales hibridul P64LE162 pentru 50 ha”, a declarat fermierul campion.

Domnul Koller Karsten din localitatea Voiteg, județul Timiș, a obținut o producție de 3.680 kg/ha cu hibridul P64LE99 și astfel a devenit fermier campion. “Lucrez 230 ha, pentru hibridul P64LE99, parcela a avut 34 ha, însă din cauza băltirilor, capetele au rămas nesemănate, respectiv 2 ha. Cultura premergătoare a fost soia, terenul a fost scarificat în 15 noiembrie, în luna aprilie, pe 23 mai exact, am intervenit cu un disc ușor, am fertilizat la începutul lunii mai cu 130 kg/ha de îngrășământ complex 16:20:0 + sulf, următoarea zi am intervenit cu un disc ușor și în 9 mai am semănat 74.000 bg/ha. Am erbicidat următoarea zi după ce am semănat, iar a doua erbicidare a fost la început de iunie, atunci am dat Express® și un insecticid. Am fertilizat în vegetație cu azotat de amoniu – 150 kg/ha. Următoarea intervenție în cultură a fost în 22 iunie, atunci am aplicat erbicid, biostimulator și îngrășăminte foliare. La început de iulie am aplicat fungicidul Capartis® și un biostimulator, după care din nou îngrășăminte foliare și biostimulator. Recoltatul a avut loc în data de 22 septembrie și pot spune că hibridul P64LE99 este unul stabil, care nu are înlocuitor și pe care îl vom semăna și campania viitoare”, a afirmat fermierul campion.

Fermier campion la floarea-soarelui a devenit și domnul Cosmin Bujora din localitatea Diniaș, județul Timiș. Acesta a ales hibridul P64LE99 și a obținut 3.600 kg/ha. “Lucrăm 1.000 ha, cu floarea-soarelui am avut 120 ha, semănate după cultură de grâu. Astfel că mai întâi am intervenit cu grouperul, apoi am discuit și am semănat în perioada 15 – 20 aprilie. Am fertilizat cu îngrășământ complex 18.46.0 – 150 kg/ha și cu uree – 200 kg/ha. Am erbicidat cu Express®, am aplicat și insecticid sistemic și de contact, în stadiul de 4-5 frunze, am administrat și un îngrășământ foliar înainte de înflorire. Recoltatul a avut loc în jurul datei de 25 septembrie și pot spune că a fost foarte bine anul acesta, am fost mulțumit de acest hibrid, îl cultiv cred că de vreo 10 ani pentru că se pretează foarte bine la noi în zonă”, a declarat fermierul campion. Mai mult, acesta a adăugat că și următoarea campanie va semăna cca. 120 ha cu hibridul P64LE99.

Tot cu producția de 3.600 kg/ha, fermier campion a devenit și domnul Ovidiu Boroș din localitatea Gătaia, județul Timiș. Acesta lucrează 300 ha, floarea-soarelui a semănat anul acesta pe 60 ha, iar cel mai performant hibrid din fermă a fost P64LE162. “Cultura premergătoare pentru acest hibrid de floarea-soarelui a fost porumbul, astfel că terenul arat, apoi pregătit corespunzător cu combinatorul. Am fertilizat la pregătirea patului germinativ cu 200 kg/ha de uree și am semănat cu 250 kg/ha de îngrășământ complex triplu 15. Anul acesta am semănat ceva mai târziu, la începutul lunii iunie, dar a fost benefic pentru cultură. Am erbicidat într-o trecere, iar unde a fost nevoie am revenit cu Express® în stadiul de 3-4 frunze. Am avut și două treceri cu îngrășământ foliar pe bază de bor și insecticid de contact, prima oară în stadiul de 4-5 frunze, iar la următoarea intervenție, atunci când plantele erau mai mari, am adăugat și un fungicid. Nu am fertilizat în vegetație, nu am prășit, aceasta a fost toată tehnologia. Am recoltat la începutul lunii octombrie, a fost o recoltă bună, am fost foarte mulțumit și an de an semăn hibrizi Pioneer®. Anul viitor cred că voi semăna floarea-soarelui tot în jur de 60-70 ha”, a precizat domnul Boroș.

Comments are closed.

Post Navigation