Topalu. Locul unde au cartierul general cei de la CRAMA DARIE. Ce terroir au cei de la CRAMA DARIE? Ar trebui să fim atenți , căci au un terroir miraculos. Situat între cele două brațe ale Dunării, cu un picior în Dobrogea, terenurile beneficiază de o pantă/luncă cum numai fluviul legendar poate naște.
Mai jos de Hîrșova. Mai sus de Cernavodă. Se găsesc 29 de hectare plantate cu viță de vie, proprietatea familiei DARIE; și, împreună cu ele, s-ar putea zice să succesul familiei DARIE este grantat.
DESPRE TOPALU
Topalu este o localitate în partea de vest a județului Constanța, pe malul stâng al brațului Ostrov al Dunării.
Cel mai apropiat oraș este Hârșova, care se găsește la 20 km. Reședința de județ, municipiul Constanța, se află la 80 km. Satul a fost întemeiat de emigranți români refugiați din Bugeac sau din podișul Transilvaniei. Ei au fost împroprietăriți cu pământ și s-au ocupat în special cu creșterea oilor. Toponimul Topalu este de origine turcă, fiind numele unui turc care a murit eroic în anul 1877, cuvântul “topal” însemnând “șchiop”.
TOPALU ȘI HÎRȘOVA. STRUGURI ROȘII 🙂
Hârșova este o localitate cu vechime de șapte milenii. În partea de sud-est a localității, pe malul Dunării, se găsește o așezare neo-eneolitică dezvoltată sub forma unei ridicături/promotoriu de 12 m ca urmare a distrugerii și refacerilor succesive a locuințelor din lut. Cercetările de aici au identificat o comunitate umană care s-a ocupat cu vânătoarea, pescuitul, cultivarea pământului și creșterea animalelor, de mii de ani. Nu e de mirare că au apărut aici și plantații de viță de vie.
Tradiție foarte mare – și calitate – au pe aceste melauguri strugurii roșii. Au fost identificate, prin cercetări, schimburi comerciale cu comunități de pe spații mult mai îndepărtate. Epocile următoare ale evoluției sunt mai bine ilustrate. Pe vatra localității se găsesc mai multe așezări de epoca bronzului și fierului. În antichitate, comunitățile de aici au cunoscut cea mai mare dezvoltare. Acestea s-au aflat în strânsă legătură cu orașele de pe litoralul vestic al Mării Negre. Și în aceste comunități există o putenică tradiție a cultivării viței de vie, soiurile fiind echilbrate , atât roșii cât și albe. Epoca romană a marcat puternic istoria oamenilor de aici. Cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului I înainte de Christos. Atunci s-a clădit fortificația cunoscută în izvoarele romane cu numele Carsium (un toponim de origine tracică legat de aspectul stâncos al zonei, de la care derivă și numele de astăzi, slavizat, al localității.
Cei care au administrat localitatea visează încă să o facă un puternic centru industrial, ceea ce este imposibil, în lipsa unor resurse naturale și infrastructuri adecvate. Așa se face că de pe stema orașului adoptată în 1933, crucea și semiluna au fost înlocuite cu semiroata dințată, simbol al unei industrii aproape inexistente, și ancora, simbol portuar, dar și al speranței, în cazul de față,cu totul întâmplător. Pornind de la experiența altor așezări similare din Europa și din spațiul apropiat, trebuiesc puse în valoare resursele existente: lutul, foarte bun pentru materiale de construcții,calcarul, monumentele istorice care pot fi o bază solidă pentru turismul cultural și apele termo-sulfuroase din amonte.
Primul success de după Revoluție a fost plantația ALIRA, de la Alimanu. Ea a demonstrate că se poate. Vinurile roșii făcute aici au fost remarcabile, arătând că se poate realiza și MERLOT, și FETEASCĂ NEAGRĂ de mare performanță.
VINURILE PE CARE LE FAC: GAMA STRĂBUN
CHARDONNAY, din gama STRĂBUN. Un CHARDONNAY mai abraziv, mai sălbatic (un pic) , dintr-o vie ea însăși mai nou, mai sălbatică. Asta nu este rău deloc, pentru că și modelul CLASIC de CHARDONNAY pare să fi mai obosit puțin, cel puțin pe la alte crame, nu aici. Un vin pe care l-am descrie, în cazul de față, la DARIE, ca fiind puternic, cu caracter, expansiv.
În pandant cu acesta, pe linia vinurilor roșii, dar în aceeași gamă, putem afla un MERLOT, tot soi franțuzesc, preferatul mierlei, dar să vedem cum sună el pe Malul Dunării, în apropiere de Topalu. 🙂
În firea lucrurilor era să se afle și un ROZE, în aceeași gamă, așezat la locul său, între CHARDONNAY și MERLOT.
FETEASCA NEAGRĂ întregește patrulaterul gamei STRĂBUN. Atunci, este lesne de ghicit de unde și vine ROSE-ul: este pe jumătate FETEASCĂ NEAGRĂ, pe jumătate MERLOT.
Ar fi de adăugat, ca un corolar, că CHARDONNAY-ul a fost și medaliat la INTERNATIONAL WINE CONTEST of BUCHAREST (IWCB)/concursul girat de faima & ținuta lui Cătălin Păduraru (un fel de star-rock al vinului), anul trecut. Se remarcă la el, la acest soi, în cadrul degustării, o aciditate pronunțată, dar nu deranjantă.
CAPIDAVA, VINUL ZEILOR. GAMA CEA MAI DE SUS, SPUMA ZILELOR
Pentru cei care nu știu ce este, totuși, CAPIDAVA, putem adăuga că toponimul derivă de la o cetate/așezare dacică, transformată – ulterior – într-un castru roman. În varianta CRAMEI DARIE, CAPIDAVA, sit arheologic altfel, comportă un ROZE, un alb și un roșu. De data asta, ROZE-UL poartă egida înfrățirii, tot jumătate-jumătate, dintre FETEASCĂ NEAGRĂ și CABERNET SAUVIGNON.
CHARDONNAY-ul este valabil și în opțiunea din gama CAPIDAVA.
CRAMA DARIE își propune ca vinurile să dovedească prospețime, lucrul valabil și în enunțurile pe care le lansează pe piață.
RECURSUL LA ISTORIE ȘI LA TRECUT
Cele două game au prețuri diferite. Dar, pe ansamblu, CRAMA DARIE se poziționează UP/ în nici un caz în gama de jos, ci mai curând în segmentul PREMIUM. Gama STRĂBUN se apropie de 50 de lei (situată în segmentul de preț 40-50 de lei, mai precis), în timp ce gama CAPIDAVA este undeva la 30 (de lei) plus.
CAPIDAVA ROȘU reunește cele trei soiuri roșii ale locului, fiind o sinteză:FETEASCĂ NEAGRĂ, MERLOT, CABERNET SAUVIGNON.
O garanție pentru vinurile bune pe care le comite este și prezența unui enolog cunoscut, Nicu Itu. La Murfatlar, în zonă/apropiere, și-a făcut mâna Nicolae Itu. Aici și-a câștigat și renumele de specialist în vinuri albe.
Nicu Itu a terminat o facultate de profil, cea de chimie alimentară, la Galați.
Recursul la istorie și la trecut, adică la identitate națională, este cât se poate de vizibil în denumirea ambelor game de la DARIE.
Recent Comments