GHEORGHE IONESCU ȘIȘEȘTI

PERSONALITĂȚI USAMV BUCUREȘTI

GHEORGHE IONESCU ȘIȘEȘTI

Gheorghe Ionescu-Șișești  a fost un agronom român. Și nu unul oricare. Ci o personalitate de vârf. Am putea spune, fără să greșim, că a activat la cel mai înalt nivel. A avut onoarea să beneficieze de titlul de doctor în științe agricole al Universității din Jena, Turingia, Germania. De asemenea, a fost învestit cu calitatea de  membru al Academiei Române.

Gheorghe Ionescu-Șișești a fost un creator și formator de școală în domeniul agronomiei. Și aceasta pentru că s-a creionat, ca personalitate, fiind înainte-mergătorul agriculturii noastre. Putem spune, cu mâna pe inimă, că a fost chiar INIȚIATORUL, cum sunt, și în alte domenii, PRIMUS INTER PARES. I se atribuie, de altfel, meritul unic de a fi întemeiat, în anul 1927, Institutul de Cercetări Agronomice al României, institut pe care l-a condus până în 1948. De asemenea, a condus Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău între anii 1914–1919 și 1928 . Ca un ecou al realizilor sale și al prestigiului neîndoios de care se bucura, la vremea aceea,  a fost numit în funcția de  ministru al agriculturii, de patru ori, între anii 1931–1940.^[1]

Gheorghe Ionescu-Șișești a fost fratele medicului Nicolae Ionescu-Șișești, provenind dintr-o familie strălucită, care a dat intelectuali de marcă pentru țara românească.

Cum am menționat anterior deja, Gheorghe Ionescu-Șișești a fost membru corespondent (1925) și membru titular (1936) al Academiei Române, dar a ocupat și niște și funcții destinate venerabililor: vicepreședinte al Academiei Române, între anii 1938–1939, 1940–1941 și 1959 și de președinte al Secției de Biologie și Științe Agricole a Academiei Române în 1955. A făcut parte din mai multor academii de științe agricole: membru și vicepreședinte (1949) al Academiei de Agricultură din România, membru corespondent (1926) și ulterior membru de onoare (1938) al Academiei Cehoslovace de Agricultură, membru corespondent al Academiei Unionale de Științe Agricole din Moscova (1957).

Gheorghe Ionescu-Șișești a fost decorat cu următoarele ordine și medalii române și franceze:^[1]

• Ordinul Coroana Românieiîn grad de comandor (1922)
• Ordinul Steaua Românieiclasa I (1938)
• Legiunea de onoare în grad de mare ofițer acordată de Republica Franceză în 1930
• Ordre du Mérite agricole^⁠(fr)în grad de comandor acordat de Republica Franceză în 1924

Academia de Științe Agricole și Silvice a României a fost redenumită, în anul 1992, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”.]

Referindu-se la fărâmițarea excesivă a suprafețelor agricole, Gheorghe Ionescu Șișești a opinat că

„Pământul este ca diamantul, cu cât se mărunțește, cu atât își pierde valoarea”.^[2]

Cel mai bun produs al școlii românești de agricultură
Agricultura a fost una dintre speranțele noastre ca națiune. Poate chiar prima dintre ele..Uneori speranţele au devenit realitate.Alteori speranţele au rămas doar speranţe. În urmă cu aproape o sută de ani, se năștea, pe meleagurile românești, chiar într-un sat, un om, Gheorghe Ionescu, care a crezut, cu fermitate, în ameliorarea performanțelor agriculturii românești.

 Gheorghe Ionescu-Şişeşti  s-a născut la  data de 16 octombrie 1885. Locul nașterii sale a fost  Şişeştii de Jos, un sat situat pe valea  pârâului  Coşuştea din judeţul Mehedinţi.

Tatăl său  a fost Constantin Ionescu. Este vorba despre  preotul satului natal. Mama sa era casnică. Amândoi  s-au îngrijit  cu dragoste de creşterea celor unsprezece copii  născuţi. Firește, și de educarea  celor opt care au rămas în viaţă,  în număr egal patru  băieţi şi  patru fete.Gheorghe a fost întâiul copil al familiei.

A URCAT, PE RÂND, TOATE TREPTELE
Gheorghe și-a început instrucția  urmând şcoala primară în satul natal . Acum o sută și ceva de ani, învăţătorul satului  aduna toţii copii satului într-o singură   încăpere. Predarea însemna, pe rând, derularea cursurilor/  lecţiilor de la clasa I-a până la clasa V-a. Gheorghe asculta cu atenţie, de fiecare dată, toate lecţiile şi poate de aceea a  înţeles bine cum se construieşte de timpuriu edificiul științei de carte. Îi plăceau şi lecţiile practice despre lucrările din agricultură. Preotul din Şişeşti, tatăl său,  era mulţumit  de fiul său. Îi şi și pregătise o carieră preoțească pentru fiul său, după străvechea datină, că fiul (mai cu seamă cel mare) urmează  profesiunea tatălui. Dar soarta nu a vrut așa. Ursita li s-a întors împotrivă.

Tatăl l-a înscris la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea. Funcţionarii de la Seminar nu au validat înscrierea . Și aceasta pentru că tânărul Gheorghe nu îndeplinea criteriul vârstei, cu alte cuvinte era prea… tânăr .

Tatăl, pe care îl chema Constantin Ionescu s-a decis atunci  că este mai bine să-l  înscrie la Liceul Traian din Turnu Severin. Peste un an, avea de gând să-l transfere înapoi   la Seminarul Telogic. Lucrurile au luat o turnură diferită. Elevul Gheorghe Ionescu avea calități de excelență, s-a făcut remarcat ca o valoare . În primă instanță a obţinut o bursă de studii.

Însă în clasa a patra  de liceu s-a înscris la un concurs organizat la Bucureşti de Societatea “ Tinerimea  Română”. S-a distins ieșind primul.

În anul 1905 a  trecut  cu brio examenul de absolvire a liceului  atât la secţia reală cât şi la secţia umanistă.

Acum era liber să-și  aleagă singur destinul. A hotărât să învețe pentru a ajunge inginer agronom. Profesorii săi au fost surprinşi de această decizie, dar cum era un elev absolut eminent, l-au trimis, până la urmă, în Germania. Acolo, tânărul strălucit a urmat  Şcoala Superioară de Agricultură din Hohenheim .De menționat că întreg colectivul profesoral,  în frunte cu directorul Liceului Traian-  căruia i s-au adăugat încă șaptesprezece profesori au semnat un certificat prin care atestau calităţile  fostului lor elev. Elevului i s-a adăugat și un ajutor anual acordat din bugetul judeţului Mehedinţi.

ȘI ÎNTRE MILITARI STRĂLUCEȘTE
În toamna anului 1906, după satisfacerea stagiului militar, a efectuat cursurile de inginerie pe care le-a absolvit la data de 9 martie 1909 cu un calificativul la fel de bun ca și cel cu care își obișnuise profesorii. Putem spune că și aici s-a dovedit un militar model. În consecuție, a fost consiliat să-şi  continue studiile la Universitatea din Jena, Secţia de Agronomie, pentru a primi titlul de doctor. Şi-a ales o temă care îl lprivea și îl lega, indisolubil,  de pământul românesc: Agricultura ţărănească din România . În 1911 i a și primit mult-râvnitul titlu de  “doctor în agronomie, botanică şi economie politică”, cu distincţia “ magna cum laudae”.

UN SPECIALIST AXAT PE CERCETARE ȘI MODERNIZARE
În toamna anului 1911 a fost angajat ca inginer agronom la ferma Clenciu-Spanţov din judeţul Ilfov. Ferma era proprietatea statului aşa că a putut să-şi pună în valoare şi calităţile de cercetător. Venise din Germania cu multe idei novatoare. Ideile priveau, în primul rând, modernizarea agriculturii din România. A făcut numeroase experimente ştiinţifice pentru îmbunătăţirea soiurilor de grâu, de porumb, de mazăre şi de fasole. A prezentat o parte dintre aceste rezultate  la Congresul Agricol  organizat  anul viitor, în 1912. Ministrul agriculturii din epocă a fost încântat de tânărul specialist și, în concluzie, i-a  pus la dispoziție postul de administrator al fermei Şcolii Centrale de Agricultură de la Herăstrău. Aici şi-a început activitatea didactică.  Și uite-așa anul 1913 îl găsește profesor. Era în preajma primul război mondial. Primul său post didactic a fost de coordonator al  practicii  elevilor.

Numai doi ani mai târziu, în 1915, această instituţie  este transformată în unitate de învăţământ superior şi este denumită  “ Şcoala Superioară  de Agricultură de la Herăstrău”. Ne găsim, aici, la un strămos al actualei
USAMV din București.  Gheorghe Ionescu  este numit conferenţiar, apoi şef al catedrei de “Agronomie generală”, post pe care l-a acceptat până în anul 1958.

LEGEA PROPORȚIILOR ARMONICE A FACTORILOR DE VEGETAȚIE
Cercetarea era o parte  integrantă din viaţa sa aşa că, în 1928 a contribuit la fondarea  Institutul Central de Cercetări  Agricole unde s-au efectuat “ primele cercetări agricole sistematizate pe tot cuprinsul ţării” , în cele dousprezece staţiuni experimentale înfiinţate în acest scop. Cercetările au urmărit obţinerea de soiuri superioare  de grâu şi porumb, aplicarea diferenţiată a îngrăşămintelor după tipurile de sol, aplicarea metodelor de ameliorare a solurilor erodate, nisipoase, sărăturate. Aici s-a obţinut,în 1943, prin selecţie şi hibridare,  soiul de grâu A 15, cu însuşiri superioare de productivitate cultivat  până în 1965 pe mai bine de două milioane de hectare.Şi aspectele teoretice au stat în atenţia sa, el formulând “ legea  proporţiilor armonice  a factorilor de vegetaţie”. Într-o deja istorică conferinţă ţinută în 1935 la Asociaţia Generală a Inginerilor din România – AGIR , spunea:” Viaţa modernă se dezvoltă sub semnul matematicii, fiind necesară biologului,economistului dar şi artistului”. Pentru aceste activităţi  este considerat și astăzi  cea mai importantă personalitate a şcolii româneşti de agricultură din secolul XX.

SCRIERI ȘI ARTICOLE, O BOGATĂ VIAȚĂ EDITORIALĂ ȘI CULTURALĂA debutat din vremea liceului cu articolul “În chestiunea ţărănească” în revista AlbinaÎn timpul stagiului militar ( 1906) începe să colaboreze cu revista Ramuri,   din Craiova , în care va publica  timp de 60 de ani, până în 1965 recenzii, articole şi nuvele.. Ca student în Germania, a publicat articole de specialitate în revistele Câmpul  şi Jurnalul Societăţii Centrale Agricole din România. Iată câteva titluri :Păşunatul vitelor , Livezile şi îngijirea lor, Analiza laptelui. Până în 1961 a  scris mereu: Contribuţii la studiul grâului românesc din punct de vedere fitotehnic (1916) ,Lunca Dununării şi punerea ei în valoare (1933), Rapiţa ( 1934), Cultura porumbului ( 1936) ,Principalele tipuri de soluri din România ( 1939), Agrotehnica ( 1947), Buruienile şi combatearea lor ( 1955) , La mise en valeur des terrains érodés en Roumanie ( 1961).

PRESTIGIU ȘI PROFESII. CONTRIBUȚIUNI ACADEMICE
În 1925, la propunerea  lui Grigore Antipa, a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române,iar în 1935 a devenit membru titular, crescând astfel numărul academicienilor cu rădăcini olteneşti.A fost ales vicepreşedinte al Academiei Române la data de 25 mai 1936 .A mai ocupat această funcţie  între anii 1938 şi 1941, respectiv 1959 şi 1961. În anul 1961, a fost ales Preşedinte al Societăţii Naţionale Române pentru Ştiinţele Solului, pe care a condus-o până la sfârşitul vieţii. A fost ministru al agriculturii în perioada 1931-1932, 1937-1938 şi 1939-1940. A obţinut mai multe ordine şi medalii deosebit de valoroase  dintre care aminitim: “Steaua României”-1921; “Coroana României”-1922; “Croix de Commandeur de L’Ordre de Merite agricole”-1924; “Chevalier de la Legion d’Honneur”-1930(Franţa); “Steaua României cl. I”-1938; “Grand officier de la Legion d’Honneur”-1940 (Guvernul francez).