2020 a fost un an complicat, plin de provocări din toate punctele de vedere, iar capriciile vremii au făcut ca producțiile de porumb la nivel național să nu fie la fel de ridicate precum au fost în alți ani. Însă, chiar și în aceste condiții, fermierii din Transilvania au avut un an agricol foarte bun, cu producții la porumb mult peste așteptările inițiale.
Compania Corteva Agriscience a furnizat sămânță de porumb agricultorilor din zonă, în județele Alba, Cluj și Hunedoara, dar nu numai, care au obținut producții ridicate și au devenit astfel fermieri campioni.
Domnii Ioan și Marius Bălău din județul Alba au devenit fermieri campioni în 2020 cultivând hibridul P9911 care le-a oferit o producție de 17.090 kg/ha. “Noi lucrăm 300 ha, cu porumb am avut în jur de 200 ha, iar pentru hibridul P9911 planta premergătoare a fost grâul. Terenul a fost scarificat în vară, apoi în primăvară am pregătit terenul cu combinatorul și am semănat până în data de 15 aprilie. Am fertilizat cu 300 kg/ha de îngrășământ complex la începutul lunii martie și 300 kg/ha de nitrocalcar la semănat. În vegetație nu am mai fertilizat, am mai aplicat doar două erbicide și aceasta a fost toată tehnologia. Am recoltat în luna octombrie și noiembrie și chiar pot spune că a fost un an foarte bun. A fost a doua campanie când am semănat hibridul P9911, de fapt 90% din suprafață cultiv doar Pioneer® și rezultatele sunt foarte bune”, a declarat fermierul Ioan Bălău.
Tot în județul Alba își desfășoară activitatea și următorul fermier campion, domnul Ovidiu Oltean, care în 2020 a obținut rezultate foarte bune cu doi hibrizi Pioneer®. “Am ales hibridul P9889 și am obținut 15.449 kg/ha, dar și hibridul P9903 la care am recoltat 14.050 kg/ha. Eu lucrez 711 ha, iar porumb am avut anul trecut pe 180 ha, semănate după grâu. În septembrie am arat, în primăvară am aplicat 300 kg/ha de îngrășământ triplu 16, am trecut cu combinatorul și apoi am semănat în epoca optimă și tot atunci am mai aplicat nitrocalcar – 154 kg/ha. Am erbicidat pe toată suprafața și unde a fost cazul, am mai intervenit cu un al doilea erbicid. Am recoltat la începutul lunii octombrie cu o umiditate de 17.3%”, a precizat agricultorul. Acesta a mai adăugat faptul că a fost primul an când a cultivat hibridul P9889, însă hibridul P9903 l-a mai avut în fermă și în alți ani. A fost mulțumit de ambele rezultate obținute, motiv pentru care a ales acești hibrizi Pioneer® și pentru această primăvară, când va semăna între 150-170 ha cu porumb.
Fermierul Dragoș Mailat din localitatea Ighiu, județul Alba, a cultivat hibridul P9757, a obținut o producție de 14.434 kg/ha și a devenit astfel fermier campion.
Doamna Silvia Homorodean își desfășoară activitatea în județele Alba și Hunedoara, iar în 2020 a obținut cu hibridul P9415 o producție de 13.850 kg/ha. “ În cadrul a trei societăți noi lucrăm 500 ha, dintre care 120 ha le-am semănat anul trecut cu porumb. Au fost mai multe culturi premergătoare, grâu, rapiță și porumb, dar hibridul P9415 a fost semănat după rapiță. Terenul a fost arat, pregătit cu freza și am semănat începând cu 2 aprilie. Am fertilizat cu 300 kg/ha de îngrășământ triplu 16, la semănat am administrat nitrocalcar – 170 kg/ha și microgranulate 25 kg/ha, după care în vegetație, până în stadiul de 8 frunze, am dat azot – 150 kg/ha. Am aplicat două erbicide, primul imediat după semănat și cel de-al doilea în stadiul de 3 frunze și tot atunci am administrat și un îngrășământ foliar. Am recoltat în luna noiembrie, în funcție de cum ne-a permis vremea, așa că am recoltat pe porțiuni. A fost un an foarte bun, noi mereu alegem hibrizi Pioneer® și avem rezultate pe măsură. În 2020 media pe fermă a fost de 12 t/ha. În această campanie vom avea cel puțin 120 ha cu porumb și sigur jumătate din suprafață o vom semăna cu hibrizi Pioneer®”, a punctat doamna Homorodean.
Și în județul Cluj fermierii care au mizat pe hibrizii Pioneer® au obținut rezultate foarte bune. Unul dintre aceștia este domnul Ioan Moldovan care a semănat 5.5 ha cu porumb și a obținut 11.955 kg/ha, producție oferită de hibridul P9757. “Anul trecut am avut monocultură, astfel că terenul a fost arat, apoi pregătit cu freza în primăvară și am semănat. Am fertilizat cu azot și îngrășământ complex 20.20.0, în total între 280-300 kg/ha. Am erbicidat o singură dată în stadiul de 6-7 frunze și aceasta a fost toată tehnologia. Recoltatul a avut loc în luna noiembrie și pot spune că am avut rezultate foarte bune, de aceea și în această primăvară voi alege hibrizi Pioneer® pentru aproximativ aceeași suprafață”, a declarat fermierul campion.
Recent Comments