Se spune mereu și auzim chiar pe la televizor: o țară ca oricare alta… O țară banală. Dar Malta, de exemplu, nu este deloc o țară ca oricare alta. Pentru simplul motiv că are personalitate. Nu e o țară banală. Nu, domnule, deloc. Cum nici obișnuită nu poate fi. Este o țară cu amprentă. Cu o personalitate cum nu se poate mai copleșitoare, asta pe măsură ce o cunoști mai bine.
Când te îndrăgostești, timp de zece ani, de Malta – și te duci la ea acasă, ca să o cunoști, ți se pare la fel de unică precum și România. Ce dacă are populație doar cât Constanța, Timișoara, Brașov sau Cluj?
În primul rând, ai să o iubești pentru credința ei aprigă. În Maica Domnului, bunăoară.
ALL INCULSIVE, DA. DAR NU NUMAI DE CULTURĂ, CI ȘI ISTORIE, MIT😊
Apoi, pentru inegalabilul mit al cavalerilor. Unic – și unici. Ioaniți. Cavalerii/călugării/soldații Sfântului Ioan, sabie/doctori/și creștinătate, cei au oprit, pe la o mie cinci sute, expansiunea turcă/și musulmană, în urma unor bătălii crunte, de tip care/pe care.
Malta are orice.
Stăpâniri frânce, spaniole, intruziuni engleze (dar pe unde oare nu și-au băgat britanicii nasul?), dar și italiene, influențe papale…Istorie pe pâine. Cultură pe pâine.
O EVOLUȚIE FĂRĂ EGAL
Temple megalitice, la pachet cu misterul lor, nedezlegat.
O țară, a noua cea mai mică din lume, care are, totuși, viață de noapte – și în care pandemia nu a fost trăită ca un val de disperare.
Malta s-a impus în ultimii ani ca destinație turistică de top. Am putea să presupunem ca o cauză a acestei evoluții bogăția moștenirii culturale a capitalei Valetta, însă putem cădea de acord, nu-i așa, că
Dar contribuie, cu siguranță, și frumusețea plajelor și a mării care înconjoară arhipelagul maltez, promit vizitatorilor una dintre cele mai fascinante experiențe pe care le poate oferi turismul mediteranean.
Dacă ce am scris până acum despre Malta încă nu v-a convins să planificați o vizită, poate că ALTELE vă vor trezi interesul. Nu că n-am fi vrut noi să scriem TOTDEAUNA novativ despre ea, doar că Malta e genul de țară unde, totuși, mereu descoperim ceva nou. Pentru că Malta este un switch ÎNTRE CONTINENTE, dar și între culturi și – mai cu seamă civilizații.
Recent Comments