Unitatea, localizată în Franța, va oferi un pachet complet de servicii fermierilor europeni
AUSSONNE, Franța, 12 ianuarie 2021 – Corteva Agriscience a început construirea unui nou Centru de Tehnologii Aplicate Semințelor (C-SAT) în sud-vestul Franței, cu scopul de a ajuta fermierii europeni să asigure culturilor lor cele mai bun start în vegetație și să obțină producții excelente.
Centrul din Aussonne este primul din Europa și al treilea la nivel mondial. Se estimeaza ca va fi operațional în prima jumătate a anului 2022 și se va concentra pe dezvoltarea de servicii, cu investiții științifice esențiale în vederea lansării unor noi soluții de tratare a semințelor pentru a sprijini agricultorii să facă față provocărilor unui sector agricol în continuă schimbare.
De asemenea, Corteva Agriscience oferă o gamă complexă de Tehnologii Aplicate Semințelor (SAT), care implică tratarea semințelor, inclusiv Lumiposa ™ și Lumivia ™ pentru tratamentul cu insecticid al semințelor, Lumisena ™ și Lumiflex ™ pentru tratamentul cu fungicid al semințelor și Lumidapt, tratament nutrițional pentru toate culturile hibride.
In ultimele luni, au existat mai multe evoluții cheie în înregistrările de Tehnologii Aplicate Semințelor (SAT) în Europa, cu înregistrările actuale după cum urmează:
- Lumiposa™ pentru rapița de toamnă (WOSR) în Germania, Ungaria, Irlanda, Lituania, Moldova, Polonia, România, Rusia, Serbia și Ucraina.
- Lumiposa™ pentru porumb în Rusia, Serbia, Ucraina,
- Lumisena™ pentru floarea soarelui în Rusia, Serbia și Ucraina,
- Lumiflex™ pentru porumb în Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia și Ucraina.
Centrul C-SAT acționează ca un laborator, un centru de testare și de tratare a semințelor, cu procese riguroase pentru descoperirea, formularea și testarea reală a tehnologiilor aplicate semințelor. Acest proces permite tratamentul semințelor în scopul protejării lor și oferă, astfel, fermierilor, soluții inovatoare pentru provocările din câmp, oferindu-le valoare.
Prin urmare, tot mai mulți fermieri pot beneficia în urma inovațiilor din domeniul tratamentelor pentru semințe, asigurându-se astfel precizie în aplicarea dozei, randament îmbunătățit al recoltei și productivitate sporită pentru fermieri, precum și creșterea durabilității conform Obiectivelor de Durabilitate pentru 2030 ale Corteva Agriscience.
„Având în vedere ca tehnologiile aplicate semințelor implică tratarea directă a seminței și nu aplicarea pe câmp, contribuim astfel la reducerea amprentei ecologice asupra mediului agricol,” a declarat Andre Negreiros, Seed Applied Technologies Leader Europa, în cadrul Corteva Agriscience.
„Corteva Agriscience este dedicată inovației. Acesta este motivul pentru care investim aproape 5 milioane de euro în acest proiect, ca parte a eforturilor noastre de a ne consolida oferta de semințe. Suntem o companie axată atât pe producători, cât și pe consumatori, iar acest Centru îi va ajuta pe fermieri să obțină o productivitate mai mare, răspunzând, în același timp, cererii consumatorilor privind produse agricole obținute prin moduri mai sustenabile.”
Despre Corteva Agriscience
Corteva Agriscience este o companie globală, pur-agricultură, tranzacționată pe bursă, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie – inclusiv un mix echilibrat și divers de semințe, soluții pentru protecția culturilor și soluții digitale axate pe maximizarea productivității și creșterea randamentului și profitabilității. Având în portofoliu unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, care pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare. Corteva Agriscience™ a devenit o companie independentă listată la bursă pe data de 1 iunie 2019 anterior fiind divizia agricolă a DowDuPont. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro
Urmăriţi Corteva Agriscience pe Facebook, Instagram, LinkedIn, Twitter şi YouTube.
# # #
TM ® SM Mărci comerciale ale Corteva Agriscience şi ale afiliaţilor acestora sau ale deţinătorilor lor respectivi
Media contact:
József Máté
Head of Communications, Europe
Tel: +41 22 775 36 70
Mob: +41 79 597 2709
jozsef.mate@corteva.com
Maria Cirja
Marketing Manager Romania& Rep. Moldova
Tel: +40 746 228 902
maria.cirja@corteva.com
Recent Comments