Alira.ro | Datini de vin Salonul International de Vinuri, Timisoara 31 martie – 2 aprilie 2017
CRAMA HISTRIA, MIRACHIADA DE VARĂ, Turism la CRAMA HISTRIA, țărmul PONTULUI EUXIN, DEGUSTARE, ROSE
Turism la CRAMA HISTRIA: MIRACHIADA DE VARĂ Pe țărmul PONTULUI EUXIN, să te delectezi cu un ROSE Acum, că a venit vara, să tot mergi pe la Histria. Să vizitezi ruinele unei cetăți care a fost, cândva, măreață – și a dus buhul coloniilor grecești pe malul de la Pontus ...
Citește mai mult
Pernod Ricard, conviviality creators
In continuarea articolului nostru de ieri despre ExpoFlowers&Garden. Cum a fost acolo si de ce sa mergeti si voi? Va povestim din experienta noastra! În presa internațională, AGROJOB este numele unui vestit site din Danemarca. Unu care se ocupă, firește – așa cum îi spune și numele – cu joburi ...
Read More
AVINCIS
 Tuborg România, parte a United Romanian Breweries Bereprod (URBB), inovează piața de bere prin lansarea unui sistem unic de protecție a capacelor dozelor de bere împotriva factorilor externi: o folie de protecție din aluminiu (Alu-Foil) 100% reciclabilă. Consumatorii pot savura astfel berea direct din doză, fără a fi preocupați de ...
Read More
MALTA TRAVEL
maceta în mână, GLOBALIZAREA TURISMULUI, TURISMUL GLOBAL
TURISMUL GLOBAL ȘI GLOBALIZAREA TURISMULUI Defrișarea noilor ținuturi ale posibilului/probabilului/aspiraționalului va contura noile destinații ale viitorului De când cu siteurile de turism care îți oferă vacanțe oriunde pe mapamond la prețuri acceptabile (nu prea pipărate), noțiunea de turism s-a globalizat masiv. Fii fiilor noștri vor ști și putea să călătorească ...
Read More
Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti
casa-anca.ro

KILOMETRUL 192 SAU BORNA CRAMEI SIMINOC

La kilometrul 192, ieși de pe autostradă. Nu ajungi la Constanța, chiar dacă ești pe Autostrada Soarelui – și mergi spre mare. Tocmai începuseși să-i simți boarea. Avem o surpriză pentru tine. O apuci pe bretea și apoi mergi șapte kilometri. Intri în sat. Murfatlar e la alți șapte, dacă nu zece. Te conduci după instinct, dacă vrei să găsești Crama Siminoc. Sau, altfel spus, cuibul Vlădoilor. Da, Domeniile Vlădoi, am zis. Satul este cumplit de prăfuit, la urma urmei un sat ca oricare altul din Dobrogea, ars de arșița toridă. O localitate ca un ghioc, unde cuvântul de ordine este anodinul. Oprim mașina în mijlocul satului. Este un magazin acolo, la șosea. Întrebi – și ți se arată locul: este aproape. Întoarceți mașina și o luați pe aici. E o cărăruie, mergeți pe ea până la capăt, ne îndrumă o fetișcană.

kilometrul-192-sau-borna-cramei-siminoc
Gata, am și ajuns. Crama este micuță. Nu este o fregată sau un puitor de mine, ci – mai degrabă – o vedetă rapidă. Să fie cinci oameni de toți care lucrează acum/momentan în ea. Unul trebăluiește afară, pe la mașină.

MÂINI BĂTUCITE DE MUNCĂ, SEMNUL IZBÂNDEI
Oameni care arată că, din puțin, fac mult. Din puținul lor. Și că principalul capital adevărat este munca. Pentru că sunt puțini, trebuie să muncească zdravăn. Și ăsta este un postulat, de-a dreptul. Munca mâinilor lor. La linia de îmbuteliere și în laboratorul lor, Anca Maria Vlădoi și încă o fată. Afară ne întâmpină și Nelu Vlădoi, proprietarul, care dă o mână aspră cu noi, bătucită de lucru. Fiecare bănuț se câștigă cu greu și trebuie respectat, că ban pe ban se strânge greu – și nimeni nu se îmbogățește din vin – doar trăim: asta e discursul scris pe palma sa cu multe riduri.

BĂNUȚUL VINE CU GREU ÎN PALMĂ
Știm foarte bine asta: nimeni nu se îmbogățește din vin. Doar supraviețuim. Atât.
Nelu Vlădoi este o călăuză bună: ne arată crama. Și noi tragem și noi niscai poze; nu artistice neaparat, ci mai degrabă document, pentru reportajul de față, pe care îl pregătim. Poze de artă trag numai starletele la shooting, iar aici nu prea vedem (noi) starlete, ci – mai curând – oameni care chiar trudesc. Viața e aspră aici, așa ne face impresia aici; nu e de șagă sau de întins prea mult la vorbă – așa că nici noi nu întindem. Vedem și sala în care se ambalează și se depozitează vinurile. Anca umblă la instalația de îmbuteliere. Etichetele, îmi face impresia, se pun mai ales manual. Viața aici curge în realitate – și mai puțin pe Facebook.

DROJDII, REZERVOARE, CILINDRI: PEISAJ DE CRAMĂ 🙂
Am vrut să vedem Vlădoii la lucru. Am tânjit chiar, știut fiind că atunci când vezi omul acasă, îl descifrezi din plin. Și totul se lasă citit repede aici, în banalul travaliului cotidian. Peste tot miroase a autentic pe pâine. N-ai de ce te îndoiJ. Vorba americanului: what you see is what you get.
Măsurăm din ochi cilindrii din cramă. Rezervoarele. Drojdiile, care se vor pune la fermentat. Vinul dospește ca pâine bună: este o metaforă poetică, dar oarecum acoperitoare pentru toată situația globală.
Totul firesc, totul apropiat: nimic cu grandoare; vinul se naște numai din smerenia muncii tăcute de zi cu zi.

STRUGURII SUNT BAZA, MAI ÎNTÂI SĂ JUDECĂM STRUGURII
Câteva camioane și dubițe stau, temporar, parcate în fața cramei. Gustăm dintr-un strugur alb. Par poamele coapte – și ușor rumenite de soarele fioros încă, din ultimele zile de august. Cîțiva copii pitorești, de-ai satului, se foiesc pe lângă cramă și ei, public de ocazie. Ne privesc de parcă am fi îmbrăcat din stofa unui eveniment.
Sunt, pe margini, de plantație, struguri albi, cu bon rotund. Rămân credincios, întotdeauna, dezideratului de a bate cu pasul via. Dacă nu vezi plantația, am spus-o tuturor, ești un om mort: nu poți să evaluezi la dreapta valoare, vinul, care îți va curge, în pahar, peste două luni. Ideal, după gândul meu, ar fi să poți vedea și mustul, ca să judeci în cunoștință de cauză.
Plantația, adică lienele, această plantă agățătoare, evadată parcă din junglă, care este via, frunzele, ca să judeci și starea de sănătate de plantei – și, firește, fructul.

SĂ SIMȚI ZĂHARURILE: CE GRAȚIE NEBĂNUITĂ!
Dar poamele te copleșesc de dulceață, deși suntem abia pe prag de Gustar. Par gata de a fi culeși, la maturitate, cu gust rotund, prin care zăharurile se arată pregnante. Nu trebuie să fii musai oenolog ca să simți că se apropie cu pași rapizi gustul & vremea pârgului, timp astral neasemuit: deși în curând vom intra în toamna calendaristică, vara e încă astronomică. Dubițele probabil transportă vin de anul trecut. Căci timpul mustului n-a venit. Strugurii lui Vlădoi s-au copt; așteaptă să fie culeși și rânduiți în lădițe. Și, nu știu de ce, mă gândesc la SHIRAZ-ul semnificativ pe care îl face Nelu Vlădoi. Și la vinurile sale, mai ales cele albe, luminoase cum n-am mai văzut. De parcă lumina însăși s-ar face licoare și s-ar turna, singură, în pahare.

PE LINIA DE ÎMBUTELIERE
Birourile sunt sus. Acolo e și sala de degustare. Se văd, deasupra, transparente, fiindcă pereții sunt dresați din sticlă. Ca un borcan. Acvariul, așa-mi vine să zic.
Practic, sunt amplasate la etaj chiar îndeasupra sălilor din crama propriu-zisă. Depozitele sunt, desigur, jos și gem de lăzi, unele cu sticle goale, altele cu cele – îmbucurător – pline.
Etichetele se lipesc manual. La îmbuteliere, evoluează Anca, ea este șef peste echipa care mai cuprinde doar un singur ajutor, o altă fată. Anca îi cere instrucțiuni lui Nelu. Este ceasul forfotei. Este ora douăsprezece, miezul zilei – și se pregătește un nou transport de vin, așa că sticlele din lăzi trebuie umplute musai – și etichetate urgent. Doar dubița așteaptă afară. Dar și chiar de n-ar aștepta, vinul tras în sticle trebuie garnisit cu etichetă și contraetichetă.

LA MASĂ ÎN SALA DE DEGUSTARE
În sala de degustare, tronează o masă lungă. Peste douăsprezece persoane încap la ea – cincisprezece sau mai mult. Acolo purtăm conversația cu Nelu Vlădoi. Temele pot părea banale. Mai întâi ne interesăm de numărul de hectare. Mai apoi de intențiile de plantare.
Toate secretele de producție ne sunt date. Planuri există – și sunt foarte numeroase. Vorbim și politică, fiindcă amfitrionul nostru este și un politician foarte tenace, dar are de luptat – ca în destule situații – cu morile de vânt și cu țesătura deasă a cartelului de interese locale.

UN CANDIDAT LA LOCALE 🙂
Chiar și în primăvara asta a candidat, dar a pierdut pe muchie. Interesurile poartă fesurile celorlalte partide locale.
La plecare, Nelu Vlădoi ne dă – din rația (obligatorie) de vin – trei exemplare foarte reușite. Și cum să uiți, din albe, un CHARDONNAY de la Vlădoi? Și cum să nu muți și cu roșiile, după ce tocmai ai mutat cu albele? N-am stat mult, dar ne-am simțit bine. Agreabil. Nu ca printre străini 🙂 .
Ospeția a fost austeră, dar din toată inima. La plecare, iau un strugure auriu, pe care îl ciugulesc, boabă cu boabă, în mașină. Se simte boarea de Murfatlar. În alte părți, din nord, he-hei, nici nu prea s-au pârguit. Aici, au prins o tentă  deja rumenă. Miezul verii tocmai a trecut pe aici și a lăsat relicve, din soare – până jos, în struguri. Ne așteaptă o toamnă indiană, la fel de toridă. Nelu Vlădoi zâmbește obosit. La fel zâmbește și Anca Maria. De aici, vin de soi se va izvodi și anul acesta, 2016.

 

Mihail Gălățanu

ALTE ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post Navigation

OXYGEN